fețișoară sf [At: DOSOFTEI, V. S. 162/1 / Pl: ~re / E: față + -ișoară] 1-2 (Șhp) Față (de copil).

FEȚIȘOÁRĂ, fețișoare, s. f. Diminutiv al lui față. – Față + suf. -ișoară.

FEȚIȘOÁRĂ, fețișoare, s. f. Diminutiv al lui față. – Față + suf. -ișoară.

FEȚIȘOÁRĂ, fețișoare, s. f. Diminutiv al lui față. 1. v. față (I 1). Erau... cu ochii scobiți în fețișoarele cenușii. DUMITRIU, B. F. 29. Fețișoara ei palidă de veghere. EMINESCU, N. 59. Fețișoara lui, Spuma laptelui. BIBICESCU, P. P. 335. 2. v. față (II 6). Pe măsuța din ceardac așterne o fețișoară de masă curată. HOGAȘ, DR. II 115.

fețișoáră s. f., g.-d. art. fețișoárei; pl. fețișoáre

fețișoáră s. f., g.-d. art. fețișoárei; pl. fețișoáre

FEȚIȘOÁRĂ s. v. obrăjor.

FEȚIȘOARĂ s. obrăjor, (fam.) mutrișoară.