faur definitie

27 definiții pentru faur

faur2 sm [At: (a. 1580) CUV. D. BĂTR. I, 254 / V: (reg) ~uor / Pl: ~i / E: lat faber, -bri] 1 (Înv) Fierar (1). 2 (Îvp; îe) A cumpăra cărbuni de la ~ A cumpăra scump marfa (la mâna a doua). 3 (În basme; îs) ~ul pământului Fierar cu puteri supranaturale, care facea obiecte vrăjite. 4 Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie Si: (Trs) purecul-dracului (Elater segetum).
faur1 sm [At: SBIERA, F. S. 216 / Pl: ~i / E: drr făurar1] (Pop) Februarie.
FÁUR2, fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Denumire dată insectelor din familia elateridelor, cu corpul lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie. – Lat. faber, -bri.
FÁUR1 s. m. (Pop.) Februarie. – Din făurar1 (derivat regresiv).
FÁUR2, fauri, s. m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Gândăcel lunguieț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). – Lat. faber, -bri.
FÁUR1 s. m. (Pop.) Februarie. – Din făurar1 (derivat regresiv).
FÁUR2, fauri, s. m. (Regional și arhaizant) Fierar. Faurul să meșteșugească o criță moale. SADOVEANU, N. F. 77. Deci să poruncești domnia-ta faurilor să bată degrabă o sută douăzeci de potcoave. id. F. J. 426. Acest faur, fiind cel mai meșter de pe pămînt, era și năzdrăvan. ISPIRESCU, L. 220. ◊ (Poetic) Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur, Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur. EMINESCU, O. I 87. – Pronunțat: fa-ur.
FÁUR1 s. m. (Regional și poetic) Februarie, făurar2. Cruntul muget e viscolul din faur. COȘBUC, P. II 185. – Pronunțat: fa-ur.
fáur2 s.m. 1 (înv.) Fierar (1). ◊ Expr. A cumpăra cărbuni de la faur = a cumpăra scump marfă (la mâna a doua). A se învăța ca faurul cu scânteile v. învăța. 2 (în basme) Faurul pământului = fierar cu puteri supranaturale, care face obiecte vrăjite. 3 (entom.) Gândac lungăreț și subțire, păros, de culoare castanie (Elater segetum). • pl -i. / lat. fabrum.
fáur2 (fierar, gândac) s. m., pl. fáuri
fáur1 (februarie) (pop.) s. m., g.-d. lui fáur
fáur (fierar) s. m., pl. fáuri
fáur (februarie) s. m.
FÁUR s. v. (ENTOM.) elaterid.
FÁUR s. v. februarie, fierar.
fáur (fáuri), s. m.1. Fierar. – 2. Varietate de gîndac (Elater segetum). – Mr. favru, favur, istr. fǫwru. Lat. fāber (Pușcariu 590; Candrea-Dens., 569; REW 3231; DAR); cf. it. fabbro, prov. faure, fr. fèvre, v. sp. fabro. – Der. făurar, s. m. (fierar); făurăreasă, s. f. (nevastă de fierar); făurărie, s. f. (fierărie); făurărit, s. n. (fierărie, meseria de fierar); făuri, vb. (a forja; a făuri, a crea, a inventa), care, după Pușcariu 592 și Candrea-Dens., 570, reprezintă lat. făbrῑre; făurie, s. f. (forjă); făuriște, s. f. (forjă); făuriță, s. f. (nevastă de fierar).
FÁUR2 ~i m. înv. v. FĂURAR2. /<lat. faber, ~bri
FÁUR1 m. pop. A doua lună a anului; februarie. [Sil. fa-ur] /Din făurar
faur m. 1. meșter fierar: timp, al lumii faur AL. 2. fig. plăsmuitor: faur de cârciocuri AL. [Lat. FABRUM]. ║ a. meșter: să prindeți o coțofană faură ISP.
Faur m. V. Făurar.
1) fáur m. (lat. faber, it. fabbro, pv. faure, fr. fèvre, vsp. fabro. V. fabrică. Cp. cu staul). Bibl. 1683. Ferar. – Azĭ rar făurár (după ferar).
2) Fáur m. V. Februariŭ.
*Februáriŭ m. (lat. februarius, d. februare, a curăța, a depura). A doŭa lună a anuluĭ, aceĭa care primește ziŭa intercalară a anilor bisextili. – Ob. Februarie și (după ngr. Fevruários) Fevruarie. Vechĭ Făurar și Feurar. Lit. și Fáur (după faur 1).
FAUR s. (ENTOM.) elaterid.
faur s. v. FEBRUARIE. FIERAR.
fáur, fauri, s.m. – (înv.) Fierar, potcovar, lăcătuș. ♦ (top.) Vârful faurului, deal în Slătioara (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Faur, nume de familie (290 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. faber, fabrum „lucrător, meșter” (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).
FAUR subst. 1. – (Dm; Moț; Ard; Arh) etc. frecv. ca n. de familie; Faurul și Făurel (Glos); Faur/i, -ie, -eni, -ești ss.; -escu (Hur 98). 2. Fâur/el; -ei, -oaia ss. 3. Fauroanea matronim, b. (C Bog).

faur dex

Intrare: faur (fierar)
faur substantiv masculin admite vocativul
Intrare: faur (februarie)
faur substantiv masculin admite vocativul
Intrare: Faur
Faur