farmec definitie

2 intrări

32 definiții pentru farmec

farmec sn [At: COD. VOR. 6/10 / V: (înv) ~măc sn (Pl: ~măce, rar, ~măci), (înv) ~ă, ~măcă sf (reg) fărmăc, fer~, foar~ / Pl: ~ece, (îrg) ~eci / E: ml pharmacum] 1 (În basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unei vrăji). 2 (Pop; spc; mpl) Practică ocultă prin care se influențează soarta cuiva, prin invocarea unor forțe supranaturale malefice Si: fapt1 (21), făcătură (1), făcut1 (37), vrajă, (Buc; rar) făcare. 3 (Lpl) Mijloace magice întrebuințate pentru a face farmece (2). 4 Formulă magică (cântată sau recitată) pentru invocarea unor forțe supranaturale Si: (liv) incantație. 5 (Îlav) Ca prin ~ În mod miraculos. 6 (Îal) Pe neașteptate. 7 Ansamblu de calități care încântă sau atrag pe cineva. 8 Încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar.
fărmăca sf vz fermeca
fermeca [At: MOXA 390/10 / V: (îrg) fărmăca, făr~, (Mrm) for~ (pzi: foarmec) / Pzi: farmec, (Mun) fermec / E: farmec] 1-2 vtr (Înv) A (se) otrăvi. 3 vt (În basme și superstiții) A face cuiva vrăji. 4 vt A încânta. 5 vt A atrage (prin însușiri, aspect, manifestări etc.) Și:# a fascina (2), a captiva.
FÁRMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloc magic folosit pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-dată. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum.
FĂRMĂCÁ vb. I v. fermeca.
FERMECÁ, fármec, vb. I. Tranz. 1. A încânta, a desfăta; a atrage, a ademeni (prin însușiri, aspect, manifestări etc.). 2. (În basme și în superstiții) A face cuiva vrăji, a lega, a transforma etc. pe cineva prin vrăji. [Var.: (pop.) fărmăcá vb. I] – Din farmec.
FÁRMEC, farmece, s. n. 1. (În basme și în superstiții) Acțiunea de a vrăji și rezultatul ei; transformare miraculoasă a lucrurilor (în urma unor vrăji); mijloace magice întrebuințate pentru o asemenea transformare; vrajă, vrăjitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neașteptate, dintr-o dată. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, atrage pe cineva. Farmecul pădurii. ♦ Desfătare, plăcere, încântare pe care o simte cineva în fața unui lucru fermecător. – Lat. pharmacum.
FĂRMĂCÁ vb. I v. fermeca.
FERMECÁ, fármec, vb. I. Tranz. 1. A încânta, a desfăta; a atrage, a ademeni (prin însușiri, aspect, manifestări etc.). 2. (În basme și în superstiții) A face cuiva vrăji, a lega, a transforma etc. pe cineva prin vrăji. [Var.: (pop.) fărmăcá vb. I] – Din farmec.
FÁRMEC, farmece, s. n. 1. Procedeu folosit de oamenii superstițioși în credința că pot influența desfășurarea normală a lucrurilor, cu ajutorul unor pretinse «forțe supranaturale»; putere de a fermeca, de a vrăji; vrajă, vrăjitorie. Dascălul Sindipa, ca un vrăjitor egiptean ce se află... a încuiat cu farmec glasul coconului. SADOVEANU, D. P. 28. Farmecul să piară, Răul să se stingă, Vrajele să strîngă Firicele coapte: Ceasul rău de noapte; Dragostea copilei, Ceasul rău al zilei! COȘBUC, P. II 149. Tu nu cunoști puterea acestei trestioare; prin farmecul ei am scăpat de toate nevoile. ALECSANDRI, T. I 436. ◊ Expr. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, deodată, pe neașteptate. Natura întreagă își schimbase coloarea; peste noapte totul se prefăcuse ca prin farmec. BART, E. 308. Ca prin farmec peri izvorul și copacii. EMINESCU, N. 16. 2. Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care produce admirație, atracție, încîntare. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită și-n fiecare vorbă cuminte pe care o rostea din cînd în cînd. SADOVEANU, O. IV 48. Zările, de farmec pline, strălucesc în luminiș. COȘBUC, P. I 47. Iubire e în razele de soare Și farmec în a codrului fanfară. VLAHUȚĂ, O. A. 84. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui și pasă de te du în loc strein și așa depărtat. CREANGĂ, A. 118. ♦ Desfătare, plăcere, încîntare. Ne-am căsătorit. Eram fericiți. Am simțit atunci farmecul vieții în doi. BART, E. 223. Cînd murgul serii începe a se destinde treptat preste pustii, farmecul tainic al singurătății crește și mai mult în sufletul călătorului. ODOBESCU, S. III 17. – Pl. și: fermece (ȘEZ. III 32), (s. m.) farmeci (TEODORESCU, P. P. 374).
FĂRMĂCÁ vb. I v. fermeca.
FERMECÁ, fármec, vb. I. Tranz. 1. A încînta, a captiva, a atrage, a ademeni. Glasul lui curgea domol și basmul ne fermeca pe toți ca un cîntec frumos. SADOVEANU, O. VII 322. Ascult vîntul cum suflă în pînzele albe și cum șuieră cîteodată așa de dulce, așa de plăcut, că te farmecă. DUNĂREANU, CH. 56. Pe tine te răpește al trestiilor cînt, Îți farmecă auzul bătăile de vînt. PĂUN-PINCIO, P. 45. 2. (În basme și în superstiții) A face cuiva vrăji, a vrăji. Parcă eu l-am fermecat Cu otravă și cu spirt. SEVASTOS, C. 259. -Variantă: fărmăcá (CREANGĂ, P. 164) vb. I.
farmec s.n. 1 (în basme și superstiții) Transformare miraculoasă a lucrurilor, a ființelor în urma unei vrăji; (înv., pop.) fermecătură. ♦ Totalitatea mijloacelor și formulelor magice folosite pentru transformarea miraculoasă a lucrurilor, a ființelor, pentru lecuire etc.; vrăjitorie. ◊ Loc.adv. Ca prin farmec = a) într-un mod miraculos; b) pe neașteptate, dintr-odată. 2 (pop.) Practică ocultă de invocare a unor forțe supranaturale (malefice), cu scopul de a influența soarta cuiva; consecințele utilizării acestor practici; vrajă, magie. Farmecul să piară, Răul să se stângă, Vrajele să strângă (COȘB.). 3 Fig. Calitatea de a atrage, de a încânta pe cineva. Fata avea un farmec în fiecare mișcare potolită (SADOV.) ♦ Ansamblu de calități (frumusețe, grație etc.) care încântă, care atrage pe cineva. Lasă-ți, băiete, satul cu tot farmecul frumuseților lui (CR.). ♦ Încântare, plăcere pe care o simte cineva în fața unui lucru extraordinar. Am simțit atunci farmecul vieții în doi (BART). • pl. -ce. și (înv.) farmăc s.n., farmăcă s.f. / lat. pharmacum.
fármec s. n., (vrăji) pl. fármece
fermecá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fármec, 2 sg. fármeci, 3 fármecă, 1 pl. fermecắm; conj. prez. 3 să fármece
fármec s. n., pl. fármece
fermecá vb., ind. prez. 1 sg. fármec, 2 sg. fármeci, 3 sg. și pl. fármecă, 1 pl. fermecăm; conj. prez. 3 sg. și pl. fármece
FÁRMEC s. 1. v. vrajă. 2. fascinație, încântare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ul miraculos al nopții.) 3. v. desfătare. 4. v. drăgălășenie. 5. v. atracție. 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ul stă în...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculență. (O vorbă plină de ~.)
FERMECÁ vb. 1. v. vrăji. 2. v. încânta.
fármec (fármece), s. n.1. Vrajă, vrăjitorie. – 2. Calități care atrag, șarm. – Var. (înv.) farmăc. Mr. fărmác „venin”. Gr. φάρμαϰον „venin”, direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul lat. pharmacum (Philippide, Principii, 18; Pușcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462; DAR; Rosetti, I, 166; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), mr., direct din ngr., cf. alb., bg. farmak „venin”. Der. fermeca, vb. (a vrăji; a încînta; a seduce, a fascina); fermecător, adj. (încîntător, seducător); fermecător, s. m. (vrăjitor, vraci); fermecătoreasă, s. f. (vrăjitoare); fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii); fermecătorie, s. f. (vrajă, farmece); fermecătură, s. f. (vrajă, magie). – Der. neol. farmacie, s. f., din fr.; farmacist, s. m., din fr.
FÁRMEC ~ce n. 1) Procedeu magic căruia i se atribuie însușiri supranaturale; vrajă. ◊ A face ~ce a recurge la procedee magice; a vrăji. Ca prin ~ ca printr-un miracol. 2) fig. Ansamblu de calități ce trezesc admirație; vrajă; miraj; fascinație. ~cul pădurii. /<lat. pharmacum
A FERMECÁ fármec tranz. 1) A face să fie cuprins de farmec; a delecta; a desfăta; a încânta; a vrăji; a fascina. 2) (în basme și în superstiții) A supune unor farmece; a lega prin vrăji; a vrăji. /<lat. pharmacare
farmec n. 1. formulă sau operațiune magică: farmecele sunt leacuri băbești; 2. fig. efectul magiei, atracțiune irezistibilă: farmecul frumuseții; 3. desfătare: dulce farmec a vieții călătoare AL. [Lat. vulg. PHARMACUM, leac și farmec, medicul și vrăjitorul fiind una și aceeaș persoană (v. vraciu)].
fermecà v. 1. a lega prin farmec, a face de dragoste; 2. a încânta: vederea ei l’a fermecat. [Și fărmeca = lat. vulg. PHARMACARE].
1) fármec n., pl. e (lat. phármacum, d. vgr. phármakon, medicament, venin, la pl. „farmece”. V. farmacie). Est. Pl. Fărmăcătorie, vrajă, oare-care micĭ obĭecte și substanțe descîntate crezînd că așa veĭ face altuĭa un răŭ saŭ un bine: a face farmece. Fig. Încîntare, grație, atracțiune irezistibilă: farmecu frumusețiĭ. Ca pin farmec, ca pin minune, îndată (vorbind de o schimbare). – În nord farmăc, pl. ăce și ece. Vechĭ și farmăcă, f., pl. ăcĭ. Și azĭ în est pl. f. farmecĭ. În vest pl. n. farmece. V. fapt și făcut 1.
2) fármec, a fărmăcá v. tr. (d. farmec 1 saŭ lat. *pharmăcare. – Fármec, -ecĭ, -ecă, fărmăcăm; să farmece). Est. Vrăjesc, influențez pin farmece. Fig. Fascinez, încînt: muzica te farmecă. – În vest férmec, a fermecá, el férmecă. V. boscorodesc.
fărmăcá, V. farmec 2.
férmec ș. a., V. farmec, fărmăc-.
FARMEC s. 1. descîntec, magie, vrajă, vrăjitorie, (pop.) descîntătură, fapt, făcătură, făcut, fermecătorie, fermecătură, legămînt, legătură, meșteșug, solomonie, (înv. și reg.) măiestrie, (reg.) băbărie, boboană, bolmoajă, boscoană, bosconitură, farmazonie, năprătitură, rîvnă, rîvnitură, solomonărie. (Crede în ~ce.) 2. fascinație, încîntare, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ miraculos al nopții.) 3. delectare, desfătare, încîntare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și pop.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care îl poale da o lectură bună.) 4. drăgălășenie, grație, (livr.) șarm. (Are un ~ înnăscut.) 5. atracție, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 6. haz, (fam.) chichirez. (Tot ~ stă în...) 7. (fig.) savoare, sevă, suculență. (O vorbă plină de ~.)
FERMECA vb. 1. a descînta, a face, a meni, a ursi, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.) 2. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a fascina, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.)
fármec, farmece, s.n. – (mag.) Vrajă: „Operația, acțiunea sau ceremonia săvârșită în scop de a face cuiva un bine sau un rău, cu ajutorul unor forță supranaturale, de care dispune o anumită persoană, în relațiuni cu spiritele necurate” (Gorovei 1931: 128). – Lat. pharmecum.
a avea farmece în labă expr. (intl.) a fi foarte îndemânatic la furtul din buzunare

farmec dex

Intrare: farmec
farmec substantiv neutru
Intrare: fermeca
fărmăca verb grupa I conjugarea I
fermeca verb grupa I conjugarea I