faringe definitie

14 definiții pentru faringe

faringe sns [At: CADE / E: it faringe cf fr pharynx] (Atm) Canal musculos și membranos între cavitatea bucală și esofag, de forma unei pâlnii cu vârful în jos, unde calea digestivă se încrucișează cu căile respiratorii Si: (pop) gâtlej, (îrg) gătlan.
FARÍNGE, faringe, s. n. (Anat.) Canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care urmează cavității bucale și prin care aerul trece în trahee, iar alimentele, în esofag. – Din it. faringe. Cf. fr. pharynx.
FARÍNGE, faringe, s. n. (Anat.) Canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care pornește de la cavitatea bucală și sfârșește la esofag și care constituie locul de încrucișare a căilor respiratorii cu calea digestivă. – Din it. faringe Cf. fr. pharynx.
FARÍNGE s. n. Partea superioară a esofagului care constituie locul de trecere a bolului alimentar din gură în tubul digestiv. V. gîtlej.
farínge s.n.sg. (anat.) Canal musculos și membranos, de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care face să comunice cavitatea bucală cu esofagul, pe de o parte, și fosele nazale cu laringele, pe de altă parte, fiind locul de încrucișare a căilor respiratorii (aeriene) cu calea digestivă. • / <it. faringe; cf. fr. pharynx, gr. ςάρυγξ.
farínge s. n., pl. farínge
farínge s. n., pl. farínge
FARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) înghițitoare.
FARÍNGE s.n. Partea superioară a esofagului. [Cf. fr., gr. pharynx].
FARÍNGE s. n. partea superioară a esofagului. (< it. faringe, după fr. pharynx)
FARÍNGE ~ n. Canal membrano-musculos care constituie locul de încrucișare a cailor respiratorii cu calea digestivă. /<fr. pharynx
faringe n. V. farinx.
*farínge n., pl. tot așa, ca și laringe și nume (vgr. phárygx, phárygkos, f.). Anat. Înghițitoarea, partea de sus a esofaguluĭ.
FARINGE s. (ANAT.) (pop.) înghițitoare.

faringe dex

Intrare: faringe
faringe substantiv neutru