faptă sf [At: COD. VOR. 115 / Pl: ~te / E: ml facta (pll factum)] 1 Acțiune săvârșită de cineva Si: fapt (5), ispravă, (înv) facere (2). 2 (Îs) ~ bună Binefacere. 3 (îs) ~ rea Prejudiciu adus cuiva. 4 (Îs) Om al ~tei (sau faptelor) Om care își pune în practică năzuințele. 5 (Îas) Om cu spirit practic. 6 (Nob; îs) A pune în ~ A pune în aplicare. 7 (Îvr) Ocupație. 8 (Înv) Cauză (2). 9 (Bis; înv) Facere (7). 10 (Bis; înv) Creatură (5). 11 (Îs) ~te de arme Acte de eroism militar. 12 (Înv; îlav) În ~ În realitate.

FÁPTĂ, fapte, s. f. Acțiune săvârșită, act îndeplinit de cineva; fapt; ispravă. ◊ Fapte de arme = acte de eroism militar. ◊ Loc. adv. (Înv.) În faptă = în realitate, de fapt. – Lat. facta (pl. lui factum) devenit sg. f.

FÁPTĂ, fapte, s. f. Acțiune săvârșită, act îndeplinit de cineva; fapt; ispravă. ◊ Fapte de arme = acte de eroism militar. ◊ Loc. adv. (Înv.) În faptă = în realitate, de fapt. – Lat. facta (pl. lui factum) devenit sg. f.

FÁPTĂ, fapte, s. f. Acțiune săvîrșită, act îndeplinit (de cineva). Faptă bună. Faptă rea. ▭ În toate mișcările burgheze fapta nu urmează vorbei. IONESCU-RION, C. 27. Nu te teme... vei scoate-o la capătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. Dară trebuie să știi că cu amar are să-i vină și lui la urma urmelor pentru faptele sale. ISPIRESCU, L. 27. Acestea-s faptele tale: m-am luat după capul tău cel sec. CREANGĂ, P. 84. Nu e nici o faptă fără plată. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Fapte de arme = acte de eroism militar. ◊ Loc. adv. (Învechit) În faptă = în realitate, de fapt. Caimacamul era dușman tainic al vizirului și, deși in public se arăta că se ocupă cu pregătirea și adunarea oștilor și a armelor spre a le trimete lui Ferhad, în faptă însă se silea cît putea de risipea toate pregătirile făcute. BĂLCESCU, O. II 66. Ce slujbă la stăpîn în faptă împlinești? DONICI, F. 69.

fáptă s. f., g.-d. art. fáptei; pl. fápte

fáptă s. f., g.-d. art. fáptei; pl. fápte

FÁPTĂ s. 1. lucru. (A comis o ~ nedemnă.) 2. ispravă. (Ce ~ ai mai comis?) 3. v. operă. (~ de binefacere.) 4. act, acțiune, (înv.) deală, (fig.) pas. (Răspund de ~ele mele.)

FÁPTĂ ~e f. Acțiune săvârșită de cineva; treabă. ~ eroică. ◊ În ~ în realitate. [G.-D. faptei] /<lat. facta

faptă f. fapt determinat, acțiune: nu vorbe, ci fapte. [Lat. FACTA, (pl. din FACTUM), luat ca singular].

fáptă f., pl. e (d. fapt). Fapt, operă, acțiune: a face o faptă bună. Fapt ilustru: faptele unuĭ rege, faptele apostolilor. Realitate: faptele distrug teoriile. După faptă, și plata, după cum e fapta, așa și răsplata.

FAPTĂ s. 1. lucru. (A comis o ~ nedemnă.) 2. ispravă. (Ce ~ ai mai comis?) 3. acțiune, operă. (~ de binefacere.) 4. act, acțiune, (înv.) deală, (fig.) pas. (Răspund de ~ele mele.)

ACTA, NON VERBA (lat.) fapte, nu vorbe – Faptele sunt mai grăitoare decât vorbele. Variantă: Res, non verba.

AD AUGUSTA PER ANGUSTA (lat.) pe poteci strâmte (și abrupte se ajunge) la fapte mari – Hugo, „Hernani”, act. IV. Parola juraților. V. și Per aspera ad astra.

AD PERPETUAM REI MEMORIAM (lat.) spre veșnică aducere aminte a acestei fapte – Text utilizat pe inscripțiile comemorative.

FAPTELE APOSTOLILOR v. Apostolul.

MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâte, ieșită din comun.

ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am săvârșit (această faptă) – Vergiliu, „Eneida”, IX, 427. Tânărul troian Nisus ia asupra sa întreaga răspundere pentru omorurile săvârșite în tabăra rutililor împreună cu prietenul său Eurial pentru a-i salva acestuia viața. Devotament prietenesc dus până la sacrificiul suprem.

fáptă, fapte s. f. Acțiune săvârșită; act îndeplinit de cineva; fapt, lucrare, activitate. ♦ (Despre Dumnezeu) Facere, creare. ◊ Faptele sfinților apostoli = ultima carte istorică a Noului Testament, scrisă în anul 75 d. Hr. de sf. apostol Luca, autorul evangheliei a treia. Are 28 cap. și se ocupă de perioada cuprinsă între înălțarea lui Iisus la cer (anul 33 d. Hr.) și sfârșitul primei captivități romane a lui Pavel, relatând cronologic faptul istoric al întemeierii Bis. creștine și răspândirea creștinismului în lumea iudaică și apoi în cea păgână greco-romană. Cuprinde în partea întâi (cap. 1-12) arătarea Mântuitorului apostolilor Săi, alegerea lui Matia în locul trădătorului Iuda și începerea activității apostolilor, iar în partea a doua (cap. 13-28) convertirea minunată a lui Pavel și activitatea sa misionară în Imperiul roman. Ca și în evanghelia a treia, cartea este scrisă într-o limbă greacă foarte frumoasă. – Din lat. facta.