fante definitie

2 intrări

40 definiții pentru fante

fantă sf [At: MARIAN-ȚIȚEICA, F. II, 67 / V: fen~ / Pl: ~te / E: fr fente] 1-2 (Teh) Deschidere sau crăpătură îngustă. 3 (Îf fentă) Tăietură practicată perpendicular într-un obiect de îmbrăcăminte.
fante sm [At: ALECSANDRI, T. 403 / Pl: fanți / E: it fante] 1 (Fam; prt) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2 (Fam; prt) Filfizon. 3 (La cărțile de joc) Valet.
FÁNTĂ, fante, s. f. 1. (Tehn.) Deschidere sau crăpătură îngustă (într-un perete). 2. (În forma fentă) Tăietură făcută perpendicular într-o țesătură. Fentă la o fustă. [Var.: féntă s. f.] – Din fr. fente.
FÁNTE, fanți, s. m. 1. (Fam. și peior.) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2. Carte de joc reprezentând figura unui tânăr; valet. – Din it. fante.
FÉNTĂ2 s. f. v. fantă.
FÉNTĂ1, fente, s. f. (Sport) Procedeu tehnic care cuprinde un complex de mișcări, executat rapid, în scopul inducerii în eroare a adversarului și al obținerii unui avantaj asupra acestuia. – Din fr. feinte.
FÁNTĂ, fante, s. f. 1. (Tehn.) Deschidere sau crăpătură îngustă (într-un perete). 2. (În forma fentă) Tăietură practicată perpendicular într-o țesătură. Fentă la o fustă. [Var.: féntă s. f.] – Din fr. fente.
FÁNTE, fanți, s. m. 1. (Fam. și peior.) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2. Carte de joc reprezentând figura unui tânăr; valet. – Din it. fante.
FÉNTĂ2 s. f. v. fantă.
FÉNTĂ1, fente, s. f. (Sport) Procedeu tehnic care cuprinde un complex de mișcări, executat rapid, în scopul inducerii în eroare a adversarului și al obținerii unui avantaj asupra acestuia. – Din fr. feinte.
FÁNTĂ, fante, s. f. (Tehn.) Deschidere lungă și îngustă într-un perete; crăpătură.
FÁNTE, fanți, s. m. 1. (Familiar) Tînăr ușuratic, încrezut, de o eleganță exagerată; filfizon. De prisos să spunem că, pentru a fi cineva fante, nu e numaidecît nevoie să fie frumos. E de ajuns ca el să se creadă frumos. VLAHUȚĂ, O. A. II 212. Lumea se aduna mereu: fanți din provincie, cu figura năclăită în pomadă de dafin. id. ib. III 167. Dama cochetează cu privirile-i galante, Împărțind ale ei vorbe între-un crai bătrîn și-un fante. EMINESCU, O. I 162. 2. (La cărțile de joc) Valet.
fántă s.f. 1 Deschidere alungită și îngustă (într-un zid) care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul. 2 (fiz.) Deschidere dreptunghiulară îngustă, care permite trecerea unui fascicul de radiație; fereastră. 3 (anat.) Structură care se formează în perioada de dezvoltare embrionară a diferitelor organe, reprezentând o despicătură parțială sau completă a unui organ, care marchează, în general, sediul unui nou orificiu sau fisuri. ◊ Fantă palpebrală = deschiderea dintre pleoape. ♦ Denumire generică pentru o serie de malformații ale feței. 4 Crăpătură liniară în gheață, de mare adâncime. 5 (în forma „fentă”) Tăietură practicată perpendicular într-o țesătură. Fantă la o fustă. • pl. -e. și féntă s.f. / <fr. fente <lat. finditus <findĕre „a despica, a crăpa”.
fántă (deschizătură) s. f., g.-d. art. fántei; pl. fánte
fánte (tânăr afemeiat) (fam.) s. m., pl. fanți
féntă (tăietură într-o țesătură, acțiune înșelătoare) s. f., g.-d. art. féntei; pl. fénte
fántă (tehn.) s. f., g.-d. art. fántei; pl. fánte
fánte s. m., pl. fanți
féntă (sport, croitorie) s. f., g.-d. art. féntei; pl. fénte
FÁNTĂ s. 1. (TEHN.) crăpătură. 2. (FIZ.) fereastră.
FÁNTE s. 1. v. fílfizon. 2. v. valet.
FÁNTĂ s.f. Deschidere strâmtă care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul; crăpătură. [< fr. fente].
FÁNTE s.m. 1. (Fam.) Om ușuratic, încrezut; tânăr exagerat de elegant; filfizon. 2. Valet (la cărțile de joc). [< it. fante].
FÉNTĂ s.f. (Sport) Mișcare înșelătoare executată pentru derutarea adversarului. ♦ Fandare. [< fr. feinte].
FÁNTĂ s. f. 1. deschidere alungită și îngustă care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul. 2. crăpătură liniară în gheață, de mare adâncime. (< fr. fente)
FÁNTE s. m. 1. (fam.; peior.) om ușuratic, încrezut; tânăr exagerat de elegant; filfizon. 2. valet (la cărțile de joc). (< it. fante)
FÉNTĂ s. f. (sport) complex de mișcări executate rapid pentru derutarea adversarului și obținerea unui avantaj asupra acestuia. (< fr. feinte)
fánte (fánți), s. m.1. Valet la jocul de cărți. – 2. Curtezan, crai. – Mr. fande. It. fante (în mr., prin intermediul ngr. φάντης). Sec. XIX.
FÁNTĂ ~e f. 1) Deschizătură îngustă pentru comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul. 2) v. FENTĂ2. [G.-D. fantei] /<fr. fente
FÁNTE ~ți m. 1) livr. Bărbat care se bucură de succes la femei. 2) Carte de joc pe care este înfățișată figura unui cavaler; valet. /<it. fante
FÉNTĂ2 ~e f. Tăietură perpendiculară la un obiect de îmbrăcăminte. ~ la o fustă. [G.-D. fentei] /<fr. fente
FÉNTĂ1 ~e f. sport Manevră de inducere în eroare a adversarului în vederea creării unui avantaj tactic. [G.-D. fentei] /<fr. feinte
fante m. 1. una din figuri în jocul cărților; 2. fig. tânăr înfumurat: fanți de provincie. [It. FANTE, printr’un intermediar grec modern].
fánte m. (it. fante, de unde și ngr. fántis, pron. fandis. Cp. cu spatie). Una din figurile cărților de joc (fr. valet), diferită de popă și de damă. Fig. Fam. Gătit ca un fante, spilcuit, sclivisit, elegant. V. gĭovine.
FANTĂ s. 1. (TEHN.) crăpătură. 2. (FIZ.) fereastră.
FANTE s. 1. filfizon, (fam.) țafandache, (fig.) muțunache. (Un ~ spilcuit.) 2. valet. (~ la cărțile de joc.)
FANTĂ deschidere sau secțiune în profilul aerodinamic cu rol de stabilizare, direcție etc.
fante, fanți s. m. 1. (peior.) tânăr seducător 2. valet (în jocurile de cărți)
fentă, fente s. f. păcăleală, înșelăciune.
FÁNTE2 Subst. 1. S. n. Dialect principal al limbii akan (1) (alături de twi (1)). 2. S. m. Membru al populației vorbitoare a dialectului fante2 (1) din Ghana. (cf. engl. fante, fanti) [AHDEL]

fante dex

Intrare: fantă
fantă substantiv feminin
fentă substantiv feminin
Intrare: fante
fante substantiv masculin