famă sf vz faimă

Fama întruchipa „zvonul public” și era considerată de cei vechi drept o divinitate, înfățișată ca un monstru zburător, cu nenumărați ochi, urechi și guri. Sălășluia într-un palat de bronz, cu mii de porți de unde intrau și ieșeau, amplificîndu-se, tot felul de vorbe, sosite de pretutindeni.

FAMA LIPSCHII PENTRU DACIA, prima publicație în limba română. A apărut săptămânal, la Leipzig, în iun.-dec. 1827, din inițiativa și cu finanțarea unui grup de boieri, în frunte cu Dinicu Golescu. Redactori: I.M.C. Rosetti și A.I. Lascăr. Unicul număr păstrat datează din nov. 1827.

FAMA VOLAT (lat.) faima zboară – Vergiliu, „Eneida”, III, 121.

famă, s. f. sg. prostituată.