falset definitie

12 definiții pentru falset

falset sn [At: CARAGIALE, N. S. 100 / Pl: ~e / E: it falsetto] 1-2 Sunet (sau șir de sunete) din registrul acut al vocii, produs prin vibrarea părții superioare a coardelor vocale. 3 Execuție în falset (1) a unei bucăți muzicale.
FALSÉT, falsete, s. n. Registrul cel mai înalt al vocii masculine. ♦ Executare falsă a unei compoziții muzicale (sau a unui fragment al acesteia). – Din it. falsetto.
FALSÉT, falsete, s. n. Sunet (sau șir de sunete) din registrul acut al vocii unui cântăreț, produs prin vibrarea părții superioare a coardelor vocale. ♦ Execuție falsă a unei compoziții muzicale (sau a unui fragment al ei). – Din it. falsetto.
FALSÉT s. n. (Muz.; numai în loc. adv.) În falset = într-un registru foarte înalt, cu voce ascuțită. Se deschide ușa de la mijloc și s-arată Matache... cîntînd în falset ca o maică stariță. CARAGIALE, N. S. 100.
falsét s.n. (muz.) Tehnică de canto la vocile bărbătești, constând în emisia sunetelor cu o vibrație a părții superioare a coardelor vocale, care produce un sunet acut, cu o octavă mai sus față de vocea bărbătească normală. ◊ Loc.adj., adv. În falset = (cu voce) ascuțit(ă). ♦ Sunet (sau șir de sunete) din registrul cel mai acut al vocii bărbătești produs prin vibrația părții superioare a coardelor vocale, intrând în registrul acut cu o octavă mai sus față de vocea bărbătească normală; voce de cap. ♦ Execuție falsă a unei compoziții muzicale (sau a unui fragment al ei). • pl. -e. / <it. falsetto.
falsét s. n., pl. falséte
falsét s. n., pl. falséte
FALSÉT s.n. Sunet din registrul cel mai acut (de cap), produs prin vibrația parțială a coardelor vocale. ◊ În falset = cu voce ascuțită. [Pl. -te, -turi. / < it. falsetto].
FALSÉT s. n. sunet din registrul cel mai acut al vocii bărbătești; voce de cap. ♦ în ~ = cu voce ascuțită. (< it. falsetto)
FALSÉT ~e n. 1) Sunet din registrul cel mai acut al vocii unui interpret. 2) Executare falsă a unei piese muzicale. /<it. falsetto
falset (< it. falsetto, din falso „fals, nenatural”), timbru* vocal obținut prin restrângerea fonației*; folosit de tenor (1) pentru a-și extinde vocea în acut. A fost întrebuințat în polif. sec. 16-17 pentru partidele de alto (1) și în operă* pentru efecte speciale. Se întâlnește în cântece pop. din Sardinia, Tirol (Jodler*), în cântecele cu caracter de semnal (2) și improvizatorice* din folc. românesc. Sin. voce de cap. V. falsetist; voce (1); hăulit; doină.
falset, falseturi s. n. (intl.) bani furați.

falset dex

Intrare: falset (pl. falsete)
falset pl. falsete substantiv neutru
Intrare: falset (pl. falseturi)
falset pl. falseturi