faliment definitie

14 definiții pentru faliment

faliment sn [At: MARCOVICI, D. 238/6 / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: ger Falliment, it fallimento] 1 Situație de insolvabilitate în care se află un comerciant, un industriaș etc., declarată de o instanță judiciară. 2 (Fig) Eșec total. 3 (Ecn; îe) A da ~ A nu mai putea face plăți. 4 (Fig; îae) A nu reuși într-o acțiune.
FALIMÉNT, falimente, s. n. Stare de insolvabilitate a unei persoane fizice sau juridice, stabilită prin hotărâre judecătorească; fig. ruină, eșec total. ◊ Expr. A da faliment = a) a nu-și mai putea face plățile (în calitate de comerciant, industriaș etc.); b) a da greș, a nu reuși într-o acțiune; a se prăbuși. – Din germ. Falliment, it. fallimento.
FALIMÉNT, falimente, s. n. Situație de insolvabilitate în care se află un comerciant, un industriaș etc., declarată de o instanță judiciară; fig. ruină, eșec total. ◊ Expr. A da faliment = a) a nu-și mai putea face plățile (în calitate de comerciant, industriaș etc.); b) a da greș, a nu reuși într-o acțiune; a se prăbuși. – Din germ. Falliment, it. fallimento.
FALIMÉNT, falimente, s. n. 1. (În economia capitalistă) Declarare judiciară a unui comerciant sau bancher (persoană fizică sau juridică) ca fiind în stare de insolvabilitate; bancrută. «Naționalizarea» laburistă n-a făcut decît să-i salveze de la faliment pe posesorii minelor și societăților de căi ferate. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 2/l. Falimentul... S-au tras obloanele, s-au lipit sigiliile, iar ceva mai tîrziu, un camion hodorogit i-a ridicat marfa. SAHIA, N. 91. ◊ Expr. A da faliment = a ajunge în stare de insolvabilitate, a nu-și mai putea face plățile; fig. a da greș, a nu reuși, a se prăbuși. A declara în stare de faliment = a declara pe cale judiciară că un comerciant sau un bancher este în stare de insolvabilitate. 2. Fig. Ruină, eșec total. Lupta perseverentă a forțelor comunismului avînd în frunte Uniunea Sovietică, împotriva forțelor reacțiunii, va duce la falimentul definitiv al imperialismului și la triumful comunismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 2/5.
falimént s. n., pl. faliménte
falimént s. n., pl. faliménte
FALIMÉNT s. (FIN.) bancrută, crah, (înv. și reg.) selamet, (înv.) mofluz, mofluzenie, mofluzie, mofluzlâc, (înv., în Transilv.) cridă. (~ al unei mari întreprinderi.)
FALIMÉNT s.n. Situație de insolvabilitate a unui comerciant, a unui bancher (sau a unei întreprinderi comerciale, industriale etc.), recunoscută și declarată de o instanță judecătorească; bancrută; (fig.) ruină, eșec total. ◊ A da faliment = a ajunge în stare de faliment; (fig.) a nu izbuti într-o acțiune. [Pl. -te, -turi. / cf. germ. Falliment, it. fallimento].
FALIMÉNT s. n. 1. stare de insolvabilitate a unui comerciant sau bancher, a unei întreprinderi etc., recunoscută și declarată de o instanță judecătorească; bancrută. 2. (fig.) ruină, eșec total. ♦ a da ~ = a nu izbuti într-o acțiune. (< it. fallimento, germ. Falliment)
falimént (faliménte), s. n. – Situație de insolvabilitate declarată de o instanță judiciară, bancrută. – Mr. falimentu. It. falimento, în parte prin intermediul ngr. φαλλιμέντο, sau al germ. Falliment, cf. bg. faliment. – Der. falimenta, vb. (a da faliment); falimentar, adj. (în faliment); falit, s. m. (persoană care a dat faliment), din it. fallito.
FALIMÉNT ~e n. 1) Situație de insolvabilitate a unui om de afaceri, constatată de o instanță judecătorească. 2) Stare a unui debitor care nu-și poate plăti datoriile sau nu-și poate respecta angajamentele. 3) Eșec complet; nereușită totală; fiasco; crah. /<germ. Falliment, it. fallimento
faliment n. starea unui comerciant care încetează plățile.
*falimént n., pl. e (it. fallimento, d. fallire, lat. fállere, a înșela. V. fals, falibil). Bancrută, starea unuĭ negustor care nu maĭ poate plăti: a da faliment.
FALIMENT s. (FIN.) bancrută, crah, (înv. și reg.) selamet, (înv.) mofluz, mofluzenie, mofluzie, mofluzlîc, (înv., în Transilv.) cridă. (~ al unei mari întreprinderi capitaliste.)

faliment dex

Intrare: faliment
faliment 2 pl. -uri substantiv neutru
faliment 1 pl. -e substantiv neutru