falaitar definitie

9 definiții pentru falaitar

falaitar sm [At: COSTINESCU / P: ~la-i~ / V: ~lei~, farei~ / Pl: ~i / E: rs фopeитop] 1 (Înv) 1 Călăreț care preceda o trăsură domnească sau boierească. 2 Vizitiu care conducea o trăsură cu patru cai călărind unul din caii din față.
FALAITÁR, falaitari, s. m. Călăreț pe unul dintre caii înaintași înhămați la o trăsură domnească sau boierească de ceremonie și care ținea caii de dârlogi. – Din rus. foreitor, germ. Vorreiter.
FALAITÁR, falaitari, s. m. Călăreț pe unul dintre caii înaintași înhămați la o trăsură domnească sau boierească de ceremonie și care ținea caii de dârlogi. – Din rus. foreitor, germ. Vorreiter.
FALAITÁR, falaitari, s. m. (Învechit) Călăreț care mergea înaintea unei trăsuri domnești sau boierești sau care ținea caii de dîrlogi, la ceremonii. – Pronunțat: -lai-.
falaitár (înv.) (-lai-) s. m., pl. falaitári
falaitár s. m. (sil. -lai-), pl. falaitári
falaitár (falaitári), s. m. – Servitor călare care mergea înaintea trăsurii. – Var. fălăitar. Germ. Vorreiter, prin intermediul rus. foreitor (DAR) sau din mag. fellajtár (Cihac, II, 497), cf. sb. feletar, din mag. (Daničič, III, 48). Pare identic cu falet, s. n. (atelaj din două perechie de cai, cu servitori (fr. piqueurs) călare pe aceștia): După Bogrea, Dacor., IV, 813, acest ultim cuvînt ar fi germ. Valet „servitor”; pare mai curînd o formație retrogradă și arficială de la falaitar, încrucișare cu Valet.
falaitar m. călăreț ce preceda o trăsură domnească sau boierească: patru telegari cu falaitar CAR. [Ung. FELLAITÁR (din nemț. VORREITER].
falaĭtár m. (ung. fullajtár, d. germ. vor-reiter, care călărește înainte, de unde vine și rus. foréĭtor. V. falet, răĭtar). Vest. Vizitiŭ care, șezînd călare, mînă o trăsură cu patru caĭ înaintașĭ saŭ călăreț care merge înaintea unuĭ cortegiŭ.

falaitar dex

Intrare: falaitar
falaitar substantiv masculin
  • silabisire: -lai-