fag definitie

49 definiții pentru fag

-fag3 [At: DN3 / E: fr -phage] Element secund de compunere savantă, cu semnificația „mâncător”.
fag2 sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 134 / Pl fagi / E: ml favus, -um] (Înv) Fagure.
fag1 sm [At: (a. 1794) URICARIUL IV, 44/17 / Pl: fagi / E: ml fagus] 1 Copac înalt cu scoarța netedă, alburie sau cenușie, cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase și cu perișori pe margine (Fagus silvatica). 2 (Pop; îe) Cap de ~ Om prost.
fago- [At: DN3 / E: fr phago-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 A mânca. 2 A absorbi.
fagure sm [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: ~gor, -gur / Pl: ~ri / E: ml *favulus] 1 Strat de ceară fonnat din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle. 2 (Ape; îs) ~ cu clocitură Fagure (1) cu larve, înainte de căpăcit. 3 (Ape; îs) ~ mlecit Fagure (1) cu larve putrezite. 4 (Ape; îs) ~ cu plămadă Fagure (1) cu ouă și cu puiet de albine. 5 (Ape; îs) ~ puios Fagure (1) cu pui sau larve. 6 (Ape; îs) ~ de puiet Fagure (1) pregătit pentru pui.
FAG, fagi, s. m. Arbore înalt cu coaja netedă, alburie sau cenușie și cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase, cu perișori fini pe margini (Fagus silvatica). – Lat. fagus.
FÁGUR s. m. v. fagure.
FÁGURE, fáguri, s. m. Strat de ceară format din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle. [Var.: fágur s. m.] – Lat. *favulus.
FAG, fagi, s. m. Copac înalt cu coaja netedă, alburie sau cenușie și cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase, cu perișori fini pe margini (Fagus silvatica). – Lat. fagus.
FÁGUR s. m. v. fagure.
FÁGURE, faguri, s. m. Strat de ceară format din celule mici hexagonale, produs de albinele lucrătoare, în stup, pentru a-și depune mierea și ouăle. [Var.: fágur s. m.] – Din lat. *favulus.
FAG1, fagi, s. m. Copac mare, cu coajă netedă alburie sau cenușie și cu lemn tare, întrebuințat la fabricarea mobilelor sau ca lemn de foc (Fagus silvatica). La dreapta și la stînga se înălțau fagi uriași care deasupra își împreunau cununile. SADOVEANU, N. P. 22. Între fagi, departe, ciocănitul tăietorilor se aude ritmic ca un neobosit răsuflet al codrului. C. PETRESCU, S. 141. Peste fagi cu vîrfuri sure A căzut amurgul rece. TOPÎRCEANU, B. 39. ◊ (Cu sens colectiv) Tînguiosul bucium sună... Pe cînd iese dulcea lună Dintr-o rariște de fag. EMINESCU, O. I 209. ♦ Esența lemnului descris mai sus. Încet se cutremur copacii de fag. EMINESCU, O. IV 156.
FAG2 s. m. v. fagure.
FÁGUR s. m. v. fagure.
FÁGURE, faguri, s. m. Perete de ceară cu celule hexagonale făcut de albine în stup pentru a-și depune mierea sau ouăle. Bunicul Matei răsare, cu custura în dreapta și c-o bucată de fagure între trei degete ale mînii stîngi. SADOVEANU, O. IV 290. Un pădurar... un om de treabă, ne-a desfăcut doi faguri și o fetiță bălană ne-a dat să bem apă rece într-un pahar brumat. C. PETRESCU, Î. II 4. ◊ (În comparații și metafore) Adevărat că fagure de miere sînt cuvintele bune și dulceața lor e tămăduirea sufletelor. SADOVEANU, F. J. 354. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere. EMINESCU, O. I 31. – Variante: fágur (TOMA, C. V. 79, ALRCSANDRI, P. III 274), (rar) fag (ALECSANDRI, P. I 94, id. o. 103) s. m.
fag2 s.m. (bot.) Arbore din familia fagaceelor, înalt până la 15-30 m, cu scoarța netedă, alburie sau cenușie, cu frunzele ovale sau eliptice, netede, lucioase și cu fructele achene, al cărui lemn tare este folosit în industria de mobilă, de celuloză, pentru traverse de cale ferată sau drept combustibil (Fagus silvatica). ◊ Sâmbure de fag v. sâmbure. Văcălie de fag v. văcălie. ◊ Expr. (pop.) Cap de fag = om prost. • pl. fagi. /lat. fagus.
fágure s.m. Strat de ceară, format din celule mici, verticale, hexagonale, produs în stup, din secreția glandelor cerifere ale albinelor lucrătoare, care servește ca adăpost pentru ouă, miere, polen. ◊ Fagure cu clocitură = fagure cu larve, înainte de căpăcit. Fagure cu plămadă (sau puios) = fagure cu ouă, cu larve și cu puiet de albine. Fagure mlecit = fagure cu larve putrezite. Fagure de puiet = fagure pregătit pentru depunerea ouălor. ◊ Expr. A fi cu limba (fagure) de miere v. limbă. ◊ Compar. Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere (EMIN.). • pl. -i. și fágur, (pop.) fagor s.m. /lat. *favŭlus.
fag s. m., pl. fagi
fágure s. m., art. fágurele; pl. fáguri
fag adj. m., pl. fagi
fágure s.m., art. fágurele; pl. fáguri
FÁGURE s. (înv. și reg.) strede. (Un ~ cu miere.)
-FAG Element secund de compunere savantă cu semnificația „mâncător”, „consumator”. [< fr. -phage, it. -fago].
-FAGÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „mâncare”, „consumare”. [< fr. -phagie, it. -fagia].
FAGO- Element prim de compunere savantă cu sensul „a absorbi”, „a mânca”, „a consuma”. [< fr. phago-, it. fago-, cf. gr. phagein].
FAG1 s. m. (biol.) bacteriofag. (< fr. phage)
-FAGÍE elem. fag2(o)-.
FAG2(O)-, -FÁG, -FAGÍE elem. „mâncare, nutriție, ingestie”. (< fr. phag/o/-, -phage, -phagie, cf. gr. phagein, a mânca)
fag (fági), s. m. – Copac înalt cu coaja netedă și lemnul tare (Fagus silvatica). – Mr., megl. fag. Lat. fagus (Pușcariu 568; Candrea-Dens., 540; REW 3145; DAR), cf. it. faggio (lom., piem., engad. fo), sicil., sard., prov. fau, v. fr. fou (› fr. fouet), sp. (haya), port. (faia). Alb. fag provine din calabr. fagu (Meyer 97) sau din rom.Der. făget, s. n. (var. făgiș), (pădure de fag), mr. fădzet, cf. it. faggeto.
fag (fági), s. m. – Fagure de miere. Lat. favus (DAR; REW 3228). Cuvînt înv., înlocuit de der. fagur (var. fagure), s. m. Se consideră acest cuvînt ca un sing. reconstituit pe baza pl. faguri din cel anterior, sau ca der. din lat. *favulus (Pușcariu 570; Candrea-Dens., 541; REW 3227a; DAR). Byck-Graur, BL, I, 28, preferă prima soluție, considerînd inexplicabil rezultatul ν › g; dar această confuzie este frecventă în rom., cf. barză și în it., cf. parvulus › pargoletto, nuvolo › nugolo, etc. – Der. făguros, adj. (dulce, zaharat).
FAG fagi m. Arbore cu scoarță netedă, albicioasă sau cenușie, cu frunze ovale, mărunt zimțate pe margini, al cărui lemn este utilizat în industria mobilei. /<lat. fagus
FÁGURE ~i m. Strat de ceară constând din celule mici hexagonale, pe care le fac albinele lucrătoare, pentru a depune mierea și ouăle. /<lat. favulus
fag, fagi, s.m. (reg., înv.) fagure de albine.
fag m. arbore mare de pădure al cărui lemn servă mai ales ca combustibil, mai rar pentru mobile și unelte (Fagus silvatica). [Lat. FAGUS].
fagur(e) m. cuibul de ceară în care albinele depun ouăle și adună mierea. [Lat. FAVUS, de unde fag (pl. faguri): forma fagur e abstrasă din plural].
1) fag m. (lat. fágus, vgr. phegós, germ. buche, engl. beech [V. buche]; it. faggio, pv. fau, vfr. fou, sp. haya, hacha, pg. faia). Un frumos copac amentaceŭ cu scoarța cenușie (fagus silvática). Lemnu luĭ. V. jir.
2) fag, V. fagur.
fágur și fágure m. (lat. favulus, dim. d. favus) și (maĭ rar) fag m. (lat. favus, ca neg d. naevus. Cp. și cu negură, răgușesc, zăgîrnă). Asociațiune de alveole exagonale de ceară în care albinele îșĭ depun mĭerea.
FAGURE s. (înv. și reg.) strede. (Un ~ cu miere.)
fágure, faguri, s.m. – Scânduri care se pun din loc în loc între obezi și care despart cupele (la morile de apă); aripi. – Lat. favulus „fagure” < lat. favus (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
fágure, -i, s.m. – Scânduri care se pun din loc în loc între obezi și care despart cupele (la morile de apă); aripi. – Lat. favulus.
FAG2 (lat. fagus) s. m. Arbore din familia fagaceelor, înalt de c. 40 m, cu scoarță cenușiu-albicioasă, cu frunze alterne, eliptice, flori unisexuate monoice și cu fructe achene, numite jir (Fagus silvatica). Lemnul este utilizat în ind. mobilei, hârtiei, chimică și, impregnat, pentru traverse de cale ferată sau drept combustibil. În România există două specii, f. comun, cu largă răspândire, și f. oriental.
FAG(O)-1 (< gr. phag- „a mânca”) Element de compunere cu semnificația „consumator”, „devorator” (ex. bacteriofag, antropofag, energofag, fagocit ș.a.).
FÁGURE (lat. favulus) s. m. (APIC.) Construcție de ceară cu celule mici, hexagonale (8.000-10.000 pe ambele fețe), realizată prin secreția glandelor cerifere ale albinelor lucrătoare. Servește ca adăpost pentru ouă și miere. F. naturali sunt tot mai mult înlocuiți prin f. artificiali, produși pe cale industrială.
FAG subst. 1. Fagu, Ioan, ard., 1760; fam., ar. (Cara 34); – Iana, b. (16 B V 352). 2. Faga, Ion (Mar) 3. Fagota b. (Viciu 33) 4. Cf. + suf. -lea: Fâglea, Lupu (Sur IX).
-FAG „care consumă, care mănîncă”. ◊ gr. phago, ein „a mînca” > fr. -phage, germ. id., it. -fago > rom. -fag.
-FAGIE „mîncare, nutriție”. ◊ gr. phago, ein „a mînca” > fr. -phagie, it. -fagia, germ. -phagie, engl. -phagy > rom. -fagie.
FAGO- „ingestie, absorbire, consumare”. ◊ gr. phago, ein „a mînca” > fr. phago-, germ. id., engl. id., it. fago- > rom. fago-. □ ~cit (v. -cit), s. n., celulă sanguină care are proprietatea de a distruge microorganismele patogene din organism; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., proces de distrugere a fagocitelor; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a înghiți alimente; ~manie (v. -manie), s. f., impuls morbid pentru ingerarea de alimente; ~metrie (v. -metrie1), s. f., determinare cantitativă a bacteriofagilor din mediul înconjurător; ~terapie (v. -terapie), s. f., 1. Tratament al unor boli microbiene cu ajutorul bacteriofagilor specifici. 2. Utilizare a regimului alimentar în scop terapeutic; ~trof (v. -trof), adj., care se hrănește cu alimente solide; sin. fagotrofic; ~trofic (v. -trofic), adj., fagotrof*; ~zom (v. -zom), s. m., particulă citoplasmatică ingerată care urmează să fuzioneze cu un lizozom.
fagure, faguri s. m. (er.) vulvă; vagin.

fag dex

Intrare: Fag
Fag
Intrare: fag (bot.)
fag 1 bot. substantiv masculin admite vocativul
Intrare: fag (afix)
fagie
fago prefix element de compunere
fag 5 suf.
fag 4 pref. prefix element de compunere
Intrare: fag (bact.)
fag 2 biol. substantiv masculin
Intrare: fagure
fagure substantiv masculin
fagur
fag 3 apic. substantiv masculin