facultate definitie

16 definiții pentru facultate

facultate sf [At: ODOBESCU, S. III, 43 / Pl: ~tăți / E: fr faculté, lat facultas, – atis] 1 (Adesea la pl) Însușire fizică, intelectuală sau morală a cuiva Si: aptitudine. 2 (Înv; îs) ~tățile sufletului Denumire dată proceselor psihice fundamentale (inteligența, afectivitatea și voința). 3 Capacitate a unui fenomen, obiect etc. de a se dezvolta, de a acționa. 4 Unitate didactică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior, unde se predau discipline înrudite între ele, pentru pregătirea studenților și a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate. 5 Local unde funcționează o facultate (4). 6 Personalul unei facultăți (4).
FACULTÁTE, facultăți, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, însușire morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Însușire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a acționa, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior, condusă de un decan și cuprinzând mai multe catedre pentru pregătirea studenților și a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculté, lat. facultas, -atis.
FACULTÁTE, facultăți, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, însușire morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Însușire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a acționa, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior, condusă de un decan și cuprinzând un ansamblu de discipline înrudite între ele, pentru pregătirea studenților și a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculté, lat. facultas, -atis.
FACULTÁTE, facultăți, s. f. 1. Capacitate, posibilitate morală sau intelectuală; aptitudine. Facultatea gîndirii. Deplinătatea facultăților mintale. ▭ Punîndu-și în lucrare propriile lui facultăți, copilul va căpăta un început de onestitate intelectuală. VLAHUȚĂ, O. A. 189. 2. Unitate didactică, științifică și administrativă în cadrul unei universități, pusă sub conducerea unui decan și cuprinzînd mai multe catedre, pentru pregătirea studenților și aspiranților într-un anumit domeniu de specialitate. Facultate de filologie.
facultáte s. f., g.-d. art. facultắții; pl. facultắți
facultáte s. f., g.-d. art. facultății; pl. facultăți
FACULTÁTE s. 1. aptitudine, capacitate, însușire, posibilitate. (~ăți intelectuale.) 2. v. însușire.
FACULTÁTE s.f. 1. Capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală care permite unei ființe de a se comporta și de a acționa într-un anumit fel. 2. Unitate didactică științifică și administrativă în cadrul unei universități sau al unui institut de învățământ superior, condusă de un decan. [Cf. fr. faculté, lat. facultas].
FACULTÁTE s. f. I. capacitate, aptitudine fizică, psihică sau intelectuală a cuiva care îi permite a se comporta și a acționa într-un anumit fel. ◊ însușire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a acționa, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactică, științifică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior. (< fr. faculté, lat. facultas)
FACULTÁTE1 ~ăți f. 1) Posibilitate de acțiune; capacitate; aptitudine. 2) Dispoziție naturală pentru o anumită activitate intelectuală; capacitate; aptitudine. 3) Forță morală sau intelectuală. [G.-D. facultății] /<fr. faculté, lat. facultas, ~atis
FACULTÁTE2 ~ăți f. Subdiviziune didactică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior, unde se pregătesc specialiști de calificare înaltă într-un anumit domeniu. [G.-D. facultății] /<fr. faculté, lat. facultas, ~atis
facultate f. 1. mijlocul, puterea sau dreptul de a face ceva: omul are facultatea de a-și exprima cugetările sale prin vorbe; 2. aptitudine fizică sau morală, talent: facultatea de a vorbi frumos; 3. diviziunea unei universități și corpul profesorilor însărcinați cu învățământul superior, științific sau literar: Facultatea de litere, științe, medicină, drept, teologie.
*facultáte f. (lat. facúltas, -átis, d. fácul, formă veche îld. fácilis, de unde vine facílitas, facilitate). Putere fizică saŭ morală de a face ceva, proprietate: magnetu are facultatea de a atrage feru. Fig. Dreptu de a face un lucru: facultatea de a dispune de averea ta. Diviziunea uneĭ universitățĭ și corpu profesorilor eĭ: facultatea de litere, științe, medicină, drept și teologie. Pl. Calitățĭ intelectuale: acest copil e lipsit de facultățĭ.
FACULTATE s. 1. aptitudine, capacitate, însușire, posibilitate. (~ intelectuale.) 2. însușire, proprietate. (Magnetul are ~ de a atrage fierul.)
a-și relua studiile la facultate expr. (intl.) a începe o nouă perioadă de detenție.
facultate s. f. sg. perioadă de detenție.

facultate dex

Intrare: facultate
facultate substantiv feminin