factitiv definitie

15 definiții pentru factitiv

factitiv sn, a [At: DA / Pl: ~e / E: fr factitif] (Grm) 1-2 (Verb tranzitiv) care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune Si: (verb) cauzativ.
FACTITÍV, -Ă, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.
FACTITÍV, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.
FACTITÍV, -Ă, factitivi, -e, adj. (Gram.; de obicei în expr.) Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază; verb cauzativ. În fraza «varza acră ruginește cuțitul» verbul «a rugini» este factitiv.
factitív1 adj. m.; f. factitívă, pl. factitíve
factitív2 s. n., pl. factitíve
FACTITÍVĂ adj. f. v. factitiv1.
factitív adj. m., pl. factitívi; f. sg. factitívă, pl. factitíve
factitív s. n., pl. factitíve
FACTITÍV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)
FACTITÍV adj.n. Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază. [< fr. factitif].
FACTITÍV adj. verb tranzitiv ~ = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea. (< fr. factitif)
FACTITÍV ~ă ( ~i, ~e) și substantival: Verb ~ verb tranzitiv, care arată că subiectul determină pe cineva să realizeze acțiunea verbului; verb cauzativ. /<fr. factitif
FACTITIV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)
FACTITÍV, -Ă adj. (< fr. factitif): în sintagma verb factitiv (v.).

factitiv dex

Intrare: factitiv
factitiv adjectiv substantiv neutru