Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru factitiv

factitiv sn, a [At: DA / Pl: ~e / E: fr factitif] (Grm) 1-2 (Verb tranzitiv) care arat─â c─â subiectul determin─â pe cineva s─â ├«ndeplineasc─â o ac╚Ťiune Si: (verb) cauzativ.
FACTIT├ŹV, -─é, factitive, adj. (├Än sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (╚Öi substantivat, n.) = verb tranzitiv care arat─â c─â subiectul determin─â pe cineva s─â ├«ndeplineasc─â o ac╚Ťiune; verb cauzativ. ÔÇô Din fr. factitif.
FACTIT├ŹV, factitive, adj. (├Än sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (╚Öi substantivat, n.) = verb tranzitiv care arat─â c─â subiectul determin─â pe cineva s─â ├«ndeplineasc─â o ac╚Ťiune; verb cauzativ. ÔÇô Din fr. factitif.
FACTIT├ŹV, -─é, factitivi, -e, adj. (Gram.; de obicei ├«n expr.) Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arat─â c─â subiectul face pe cineva s─â ├«ndeplineasc─â ac╚Ťiunea verbului de baz─â; verb cauzativ. ├Än fraza ┬źvarza acr─â rugine╚Öte cu╚Ťitul┬╗ verbul ┬źa rugini┬╗ este factitiv.
factit├şv1 adj. m.; f. factit├şv─â, pl. factit├şve
factit├şv2 s. n., pl. factit├şve
FACTIT├ŹV─é adj. f. v. factitiv1.
factit├şv adj. m., pl. factit├şvi; f. sg. factit├şv─â, pl. factit├şve
factit├şv s. n., pl. factit├şve
FACTIT├ŹV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)
FACTIT├ŹV adj.n. Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arat─â c─â subiectul face pe cineva s─â ├«ndeplineasc─â ac╚Ťiunea verbului de baz─â. [< fr. factitif].
FACTIT├ŹV adj. verb tranzitiv ~ = verb tranzitiv care arat─â c─â subiectul face pe cineva s─â ├«ndeplineasc─â ac╚Ťiunea. (< fr. factitif)
FACTIT├ŹV ~─â ( ~i, ~e) ╚Öi substantival: Verb ~ verb tranzitiv, care arat─â c─â subiectul determin─â pe cineva s─â realizeze ac╚Ťiunea verbului; verb cauzativ. /<fr. factitif
FACTITIV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)
FACTIT├ŹV, -─é adj. (< fr. factitif): ├«n sintagma verb factitiv (v.).

Factitiv dex online | sinonim

Factitiv definitie

Intrare: factitiv
factitiv adjectiv substantiv neutru