faclă definitie

13 definiții pentru faclă

faclă2 sf vz falce
faclă1 sf [At: BĂLCESCU, M. V. 395 / Pl: ~le / E: bg фaклa] 1 Băț având la un capăt câlți îmbibați cu o substanță inflamabilă, care servește la iluminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii Si: torță. 2 (Rar) Făclie (1).
FÁCLĂ, facle, s. f. Băț (la un capăt cu câlți îmbibați cu o substanță inflamabilă) care servește la luminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii; torță. ♦ (Rar) Făclie. – Din bg. fakla.
FÁCLĂ, facle, s. f. Băț (la un capăt cu câlți îmbibați cu o substanță inflamabilă) care servește la luminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii; torță. ♦ (Rar) Făclie. – Din bg. fakla.
FÁCLĂ, facle, s. f. Băț cu un capăt înfășurat în cîlți îmbibați cu o substanță inflamabilă, care servește la luminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii; torță; (rar) lumînare groasă de ceară, făclie. Două căruțe brașovenești încărcau niște lăzi, la lumina faclelor. V. ROM. noiembrie 1953, 14. În lumina pîlpîitoare a faclelor, paloșul viteazului licărește. SADOVEANU, O. I 198. Se făcu înmormîntarea lui Andrei cu o pompă de tot crăiască... Înainte și înapoi pășeau cu toată cuviința oștile înarmate... Apoi preoții, cîntăreții și faclele nu mai aveau număr. BĂLCESCU, O. II 260.
fáclă (fa-clă) s. f., g.-d. art. fáclei; pl. fácle
fáclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. fáclei; pl. fácle
FÁCLĂ s. v. torță.
fáclă (fácle), s. f. – Torță. Ngr. φάϰλα, din lat. facŭla, cf. bg. fakla. – Der. făclie, s. f. (lumînare; torță), cu suf. -ie, cf. bg. faklija, sb. faklja, mag. fáklya, it. fiaccola (rom. provine din bg., după Cihac, II, 106 și DAR; soluția nu pare probabilă, fiind cuvînt care apare în rom. începînd din sec. XVI; după Mladenov, bg. provine din germ. Fackel, soluție care nici ea nu pare convingătoare); făcliaș (var. rară făclaș), s. m. (purtător de torță); făclier, s. m. (lumînar); făclieș, s. m. (Mold., licurici).
FÁCLĂ ~e f. 1) Băț prevăzut la un capăt cu cârpe, câlți sau alt material îmbibat cu petrol care servește la iluminat (mai ales în timpul manifestărilor de masă); torță. 2) rar v. FĂCLIE. /<bulg. fakla
faclă f. lumânare groasă dintr’o funie unsă cu rășină sau cu ceară. [Formă literară abstrasă din făclie].
fáclă f., pl. e (ung. fáklya, sîrb. faklja, germ. fackel, d. lat. fácula. V. fache). Rar. Făclie.
FACLĂ s. făclie, torță, (înv.) fachie, lampadă, masala. (~ pentru luminat.)

faclă dex

Intrare: faclă
faclă substantiv feminin
  • silabisire: -clă