fabulă definitie

2 intrări

28 definiții pentru fabulă

fabula vit [At: DN3 / Pzi: ~lez E: fr fabuler] 1 A imagina fapte, întâmplări etc., prezentându-le ca reale sau posibile. 2 (Pex) A minți.
fabulă sf [At: URICARIUL XIV, 144 / Pl: ~le / E: lat fabula] 1 (Rar) Succesiune a faptelor care compun acțiunea unei lucrări narative sau dramatice. 2 (Înv; imp) Dramă. 3 (Spc; la formaliștii ruși; îoc subiect) Evenimentele povestite într-un text narativ (în raport cu modul în care acestea sunt prezentate). 4 Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, prin procedeul personificării animalelor, a plantelor și a lucrurilor, satirizează mentalități și moravuri, enunțând învățătură morală Cf apolog. 5-6 Fabulație (4-5).
FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler.
FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. ♦ (Rar) Subiect al unei opere literare. – Din lat. fabula.
FABULÁ, fabulez, vb. I. Tranz. A imagina fapte, întâmplări etc. prezentându-le drept reale sau posibile; p. ext. a minți. – Din fr. fabuler.
FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, folosind procedeul personificării animalelor, plantelor și lucrurilor, satirizează anumite moravuri, deprinderi, mentalități sau greșeli cu scopul de a le îndrepta. ♦ Istorisire, prezentare a unei fapte imaginare ca reală; p. ext. minciună. – Din fr. fabulation, lat. fabulatio.
FÁBULĂ, fabule, s. f. Scurtă povestire alegorică (de obicei în versuri) ai cărei eroi sînt mai ales animale sau lucruri personificate și în care autorul satirizează anumite moravuri și deprinderi cu scopul de a le îndrepta. Fabula a constituit în toate timpurile un gen polemic de mare eficacitate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 363, 3/1.
*fabulá (a ~) vb., ind. prez. 3 fabuleáză
fábulă s. f., g.-d. art. fábulei; pl. fábule
fabulá vb., ind. prez. 1 sg. fabuléz, 3 sg. și pl. fabuleáză
fábulă s. f., g.-d. art. fábulei; pl. fábule
FABULÁ vb. v. inventa, născoci, plăsmui, scorni, ticlui.
FÁBULĂ s. (LIT.) (pop.) tâlc. (O ~ de Esop.)
FÁBULĂ s. v. acțiune, afabulație, fabulație, intrigă, subiect.
FABULÁ vb. I. tr. A construi fabulații, a povesti întâmplări fantastice, imaginare. [< fr. fabuler].
FÁBULĂ s.f. 1. Istorioară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, folosindu-se procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ Povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. [< lat. fabula].
FABULÁ vb. tr. a imagina, a povesti fapte, întâmplări fantastice. (< fr. fabuler)
FÁBULĂ s. f. 1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor. ◊ scurtă narațiune la care participă animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ◊ povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire. (< lat. fabula)
fábulă (fábule), s. f. – Povestire scurtă alegorică. Lat. fabula (sec. XIX). – Der. (din fr.) fabulist, s. m.; fabulos, adj.; fabulați(un)e, s. f.; confabula, vb. refl. Cf. faulă.
A FABULÁ ~éz tranz. A inventa scurte povestiri alegorice, folosind procedeul personificării. /<fr. fabuler
FÁBULĂ ~e f. 1) Creație literară alegorică, de obicei în versuri, în care sunt satirizate unele moravuri umane prin procedeul personificării. 2) Povestire în care elementele imaginare nu se disting de cele reale. 3) rar Subiectul unei opere literare. /<lat. fabula
fabulă f. 1. povestire alegorică ce conține un adevăr moral sub vălul unei ficțiuni ușoare: fabulele lui Donici; 2 lucru plăsmuit: e o fabulă; 3. pricină de râs: a ajuns fabula orașului; 4. mitologie: zeii fabulei.
*fábulă f., pl. e (lat. fábula, din aceĭașĭ răd. cu fama, faĭmă). Mică povestire, de ordinar în versurĭ, care ascunde moralitatea supt vălu uneĭ ficțiunĭ: fabulele luĭ Esop, Fedru, Lafontaine, Donicĭ. Mit, poveste: zeiĭ din fabulă. Legendă, istorie falsă: vorba asta e o fabulă.
FABULĂ s. (LIT.) (pop.) tîlc. (O ~ de Esop.)
fabulă s. v. ACȚIUNE. AFABULAȚIE. FABULAȚIE. INTRIGĂ. SUBIECT.
FÁBULĂ (< fabula) s. f. 1. Specie a genului epic, alegorică, în versuri sau în proză, având ca personaje animale, plante, lucruri, cu ajutorul cărora sunt satirizate, în scop moralizator, mentalități umane. Au scris f.: Esop, Fedru, La Fontaine, Krîlov, Gr. Alexandrescu, Al. Donici, T. Arghezi ș.a. 2. (Rar) Subiectul unei opere literare.
LUPUS IN FABULA (lat.) lupul din fabulă – Terențiu, „Adelphoi”, act. IV, scena 1. Persoană care își face apariția tocmai în momentul când se discută despre ea: vorbești de lup și lupul la ușă.
fabulă (lat. fabula „vorbire”, „poveste”), figură de stil narativă, și anume o scurtă narațiune la care participă, de regulă, animale personificate, introdusă într-o expunere, de obicei retorică, cu scopul justificării, pe temeiul analogiei (comparației), a unor argumente și îndemnuri. F. este o pildă inventată (fictivă) (P). Aristotel (Aristote, Rhétorique, II, p. 104-105) o ilustrează după cum urmează: „Fabula este, de exemplu, aceea pe care a povestit-o Stesihor privitor la Falaris și Esop în apărarea demagogului. Cetățenii Himerei aleseseră un strateg cu puteri depline, Falaris, și voiau să-i dea o gardă personală; Stesihor, între altele, le povesti acest apolog: un cal stăpânea singur o pajiște; a apărut un cerb care îi strica pășunea; calul, vrând să se răzbune pe cerb îl întreabă pe un om dacă n-ar putea să-l ajute să pedepsească cerbul; omul îi spuse că ar putea să-l ajute, cu condiția ca el să accepte un frâu și să-l lase să se urce în spatele lui înarmat cu sulițe. Înțelegerea fiind încheiată și omul urcat pe cal, acesta, ca preț al răzbunării, deveni sclavul omului. Voi, la fel, spuse el, fiți atenți, că vrând să vă răzbunați contra dușmanului să nu aveți soarta calului. Sunteți deja sub frâu; căci ați ales un strateg cu puteri absolute; dacă îi dați o gardă și-i permiteți să se urce în spinarea voastră, veți deveni din acest moment sclavii lui Falaris.” Figura de mai sus, dezvoltată într-o narațiune de sine stătătoare, constituie fabula ca specie a genului epic.

fabulă dex

Intrare: fabulă
fabulă substantiv feminin
Intrare: fabula
fabula verb grupa I conjugarea a II-a