fațetare definitie

2 intrări

14 definiții pentru fațetare

fațeta vt [At: DEX / Pzi: ~tez / E: fr facetter] 1-2 A tăia sau a șlefui în fațete. 3 (Pgr) A prelucra un clișeu sau o piesă de stereotipie pentru a permite fixarea pe un suport.
fațetare sf [At: DN3 / Pl: ~tări / E: fațeta] 1-2 Tăiere sau șlefuire în fațete Si: fațetat1 (1-2). 3 (Pgr) Prelucrare a unui clișeu sau a unei piese de stereotipie pentm a permite fixarea pe suport Si: fațetat1 (3).
FAȚETÁ, fațetez, vb. I. Tranz. A șlefui, a tăia în fațete. – Din fr. facetter.
FAȚETÁRE, fațetări, s. f. Acțiunea de a fațeta; fațetat. – V. fațeta.
FAȚETÁ, fațetez, vb. I. Tranz. A șlefui, a tăia în fațete. – Din fr. facetter.
FAȚETÁRE, fațetări, s. f. Acțiunea de a fațeta; fațetat. – V. fațeta.
fațetá vb. I. tr. 1 (tehn.) A tăia sau a șlefui în fațete (1). 2 (tipogr.; compl. indică clișee sau piese de stereotipie) A prelucra pentru a permite fixarea pe un suport. 3 (med.) A efectua o construcție protetică ce reconstituie partea vizibilă a dinților artificiali. • prez.ind. -ez. / <fr. facetter <lat. facĭes, -ei „față”.
*fațetá (a ~) vb., ind. prez. 3 fațeteáză
fațetá vb., ind. prez. 1 sg. fațetéz, 3 sg. și pl. fațeteáză
fațetáre s. f., pl. fațetări
FAȚETÁ vb. I. tr. A șlefui, a tăia în fațete (pietre prețioase). ♦ (Poligr.) A prelucra un clișeu sau o piesă de stereotipie prin teșirea marginilor sau scobirea în ele a unui șanț, pentru a fi fixat pe un suport. [< fr. facetter].
FAȚETÁRE s.f. Acțiunea de a fațeta; fațetat. [< fațeta].
FAȚETÁ vb. tr. a șlefui, a tăia în fațete (pietre prețioase). ◊ (poligr.) a prelucra un clișeu, o piesă de stereotipie prin teșirea marginilor sau scobirea în ele a unui șant, spre a fi fixat pe un suport. (< fr. facetter)
A FAȚETÁ ~éz tranz. (pietre scumpe) A înzestra cu fațete (prin prelucrare). /<fr. facetter

fațetare dex

Intrare: fațeta
fațeta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: fațetare
fațetare substantiv feminin