fațeta definitie

2 intrări

21 definiții pentru fațeta

fațeta vt [At: DEX / Pzi: ~tez / E: fr facetter] 1-2 A tăia sau a șlefui în fațete. 3 (Pgr) A prelucra un clișeu sau o piesă de stereotipie pentru a permite fixarea pe un suport.
fațe sf [At: PONI, CH. 14 / Pl: ~e / E: fr facette după față] 1 Fiecare din fețele plane ale unui obiect (de dimensiuni mici). 2 (Spc) Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase. 3 (Fig) Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrări, care împreună alcătuiesc un ansamblu. 4 (Îs) ~ de cuțit Teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrat prin așchiere. 5 (Pgr) Placă de fontă folosită ca fundament pentru un clișeu sau o placă de stereotipie.
FAȚETÁ, fațetez, vb. I. Tranz. A șlefui, a tăia în fațete. – Din fr. facetter.
FAȚÉTĂ, fațete, s. f. 1. Fiecare dintre fețele (șlefuite ale) unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ♦ Fig. Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrări, care împreună alcătuiesc un ansamblu. 2. (În sintagma) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. (Tipogr.) Placă de fontă care servește ca fundament pentru un clișeu sau pentru o placă de stereotipie. – Din fr. facette (refăcut după față).
FAȚETÁ, fațetez, vb. I. Tranz. A șlefui, a tăia în fațete. – Din fr. facetter.
FAȚÉTĂ, fațete, s. f. 1. Fiecare dintre fețele (șlefuite ale) unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ♦ Fig. Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrări, care împreună alcătuiesc un ansamblu. 2. (În sintagma) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. (Tipogr.) Placă de fontă care servește ca fundament pentru un clișeu sau pentru o placă de stereotipie. – Din fr. facette (refăcut după față).
FAȚÉTĂ, fațete, s. f. 1. Diminutiv al lui față (II 1). 2. Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ◊ Ochi cu fațete = ochi ai insectelor și ai altor artropode, compuși din numeroși ochi simpli. 3. (Numai în expr.) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 4. (Tipogr.) Placă de fontă cu suprafața brăzdată de șanțuri paralele, în care sînt introduse șipci de lemn pentru fixarea cu ținte a plăcilor de stereotipie.
fațetá vb. I. tr. 1 (tehn.) A tăia sau a șlefui în fațete (1). 2 (tipogr.; compl. indică clișee sau piese de stereotipie) A prelucra pentru a permite fixarea pe un suport. 3 (med.) A efectua o construcție protetică ce reconstituie partea vizibilă a dinților artificiali. • prez.ind. -ez. / <fr. facetter <lat. facĭes, -ei „față”.
*fațetá (a ~) vb., ind. prez. 3 fațeteáză
fațétă s. f., g.-d. art. fațétei; pl. fațéte
fațetá vb., ind. prez. 1 sg. fațetéz, 3 sg. și pl. fațeteáză
fațétă s. f., pl. fațéte
FAȚETÁ vb. I. tr. A șlefui, a tăia în fațete (pietre prețioase). ♦ (Poligr.) A prelucra un clișeu sau o piesă de stereotipie prin teșirea marginilor sau scobirea în ele a unui șanț, pentru a fi fixat pe un suport. [< fr. facetter].
FAȚÉTĂ s.f. 1. Fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; (spec.) fiecare dintre fețele unei pietre prețioase. 2. Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. Ochi cu fațetă = ochi compus al insectelor. 4. (Poligr.) Placă de fontă folosită pentru fixarea plăcilor de stereotipie. [< fr. facette, după față].
FAȚETÁ vb. tr. a șlefui, a tăia în fațete (pietre prețioase). ◊ (poligr.) a prelucra un clișeu, o piesă de stereotipie prin teșirea marginilor sau scobirea în ele a unui șant, spre a fi fixat pe un suport. (< fr. facetter)
FAȚÉTĂ s. f. 1. fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; fiecare dintre fețele unei pietre prețioase. 2. ~ de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. ochi de ~e = ochi compus al insectelor. 4. (poligr.) placă de fontă pentru fixarea plăcilor de stereotipie. (< fr. facette)
A FAȚETÁ ~éz tranz. (pietre scumpe) A înzestra cu fațete (prin prelucrare). /<fr. facetter
FAȚÉTĂ ~e f. 1) Suprafață plană a unui corp. 2) Față șlefuită a unui corp. 3) fig. Aspect specific. ~a problemei. ~ele situației. 4) tipogr. Placă groasă de fontă de care se fixează un clișeu cu plăcile de stereotipie. /<fr. facette
fațetă f. față mică: diamant cu fațete (= fr. facette).
*fațétă f., pl. e (d. față, tradus după fr. facette). Față mică: diamant tăĭat în fațete.
pietre cu fațete, (engl.= faceted boulder, f. pebble) → dreikanter.

fațeta dex

Intrare: fațetă
fațetă substantiv feminin
Intrare: fațeta
fațeta verb grupa I conjugarea a II-a