făurar definitie

26 definiții pentru făurar

făurar2 sm [At: ISPIRESCU, U. 46 / P fâ-u~ / Pl: ~i / E: faur + -ar] 1 (Îvr) Fierar (1). 2 (Poetic) Făuritor.
făurar1 sm [At: DOSOFTEI, V. S. 106/2 / P: fă-u~ / E: ml febr(u)arius] (Pop) Februarie.
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv.) Fierar. ♦ (Fig.) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar.
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius.
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Înv. și reg.) Fierar. ♦ (Poetic) Făuritor, creator. Făurar de frumusețe. [Pr.: fă-u-] – Faur + suf. -ar.
FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius.
FĂURÁR2, făurari, s. m. (Regional și arhaizant) Fierar, faur1. O fi vrun fecioraș de oier sau plugar, De făurar, tîmplar sau ciubotar. DEȘLIU, G. 25. Vulcan, făurarul zeilor. ISPIRESCU, U. 46. ♦ (Poetic) Făuritor. Răzbi-vom, tovarăși! Căci drum ne-au deschis Spre slăvi făurarii mărețului vis, Stegarii luminii cu aripi ne-nfrînte. DEȘLIU, N. 80. – Pronunțat: fă-u-.
FĂURÁR1 s. m. (Regional și arhaizant) Februarie, faur2. Se sfîrșea luna lui făurar și oamenii slăbiseră de durere de inimă. AGÎRBICEANU, S. P. 29. – Pronunțat: fă-u-.
făurár2 (fierar, făuritor) (înv.) (fă-u-) s. m., pl. făurári
făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár
făurár (fierar, făuritor) s. m. (sil. fă-u-), pl. făurári
făurár (februarie) s. m. (sil. fă-u-)
FĂURÁR s. v. creator, făuritor, februarie, fierar, înfăptuitor, născocitor, plăsmuitor, realizator.
făurár s. m. – Februarie. – Mr. flivrar, istr. faurǫr. Lat. fĕbruarius (Pușcariu 591; Candrea-Dens., 574; REW 3120; DAR), cf. alb. fruer, fljur (Meyer 108; Philippide, II, 641), calabr. frevaru, friul. frevar. Este formă populară, paralelă lui fevruarie (sl. fevruarie), înv., și februarie, s. m. (lat. februarius). Prin analogie cu făurar „fierar” s-a ajuns și la o formă regresivă, faur „februarie”.
FĂURÁR2 ~i m. 1) înv. Meșter care confecționa obiecte din fier sau din alte metale; fierar. 2) poet. Persoană care are darul făuririi. [Sil. fă-u-] /faur + suf. ~ar
FĂURÁR1 m. pop. A doua lună a anului; februarie. /<lat. februarius
Făurar m. Februarie. [Lat. FEBR(U)ARIUS; după interpretarea populară: luna fierarilor (de unde Faur), cari pregătesc uneltele de arat].
1) fáur m. (lat. faber, it. fabbro, pv. faure, fr. fèvre, vsp. fabro. V. fabrică. Cp. cu staul). Bibl. 1683. Ferar. – Azĭ rar făurár (după ferar).
1) făurár, V. faur 1.
2) Făurár și Feurar, V. Februariŭ.
*Februáriŭ m. (lat. februarius, d. februare, a curăța, a depura). A doŭa lună a anuluĭ, aceĭa care primește ziŭa intercalară a anilor bisextili. – Ob. Februarie și (după ngr. Fevruários) Fevruarie. Vechĭ Făurar și Feurar. Lit. și Fáur (după faur 1).
Feurár, V. Februariŭ.
făurar s. v. CREATOR. FĂURITOR. FEBRUARIE. FIERAR. ÎNFĂPTUITOR. NĂSCOCITOR. PLĂSMUITOR. REALIZATOR.
făurár, s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea, 1924, II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu’ făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. febr(u)arius (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA), de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).
făurár, (faur), s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea 1924 II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu’ făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. februarius, de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).
FĂURAR luna Februarie, numită și Favore, într-o inscripție din anul 1814 (BCI II); cf. Faur n. fam.

făurar dex

Intrare: făurar (februarie)
făurar substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: fă-u-rar
feurar substantiv masculin (numai) singular
Intrare: făurar (fierar)
făurar substantiv masculin admite vocativul
  • silabisire: fă-u-rar
Intrare: Făurar
Făurar