făt definitie

25 definiții pentru făt

făt sm [At: PSALT. 178/8 / V: (10) sfat / Pl: feți / E: ml fetus] 1 Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște Si: fetus. 2 Nou-născut. 3 (Îvp) Fiu1 (1). 4 (Pop; îs) Fătul meu Formulă cu care un bătrân se adresează (cu simpatie) unui tânăr. 5 (Îc) Făt-Frumos Erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, bunătate și vitejie extraordinare. 6-8 (Pgn; ca nume comun) Copil, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. 9 (Pop; îc) ~-logofăt Copil cu însușiri (fizice) extraordinare. 10 (Rar; irn) Filfizon. 11 (Trs; mgm; șîs ~ul bisericii) Paracliser.
FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop.) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Compuse: Făt-Frumos = băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite. – Lat. fetus.
FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop. și poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, cu bunătate, curaj și vitejie ieșite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.
FĂT, feți, s. m. 1. Produs al concepțiunii, din momentul cînd începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și pînă la ieșirea în mediul extern; fetus. Vin turcii!... strigătul acesta a făcut să se înfioare fătul în pîntecele mamei și să se cernească lumina soarelui, în multe din zilele părinților noștri. GALACTION, O. I 276. 2. (Popular și poetic; în opoziție cu fată) Fecior, fiu; băiat, copil. Pe creștetul Olimpului aprins Își taie drum prin spini... Un făt pribeag cu ochi senini albaștri. GOGA, C. P. 140. Despre feții de împărat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine, că mare jale și alean or fi mai ducînd mamele lor pentru dînșii! CREANGĂ, P. 78. Și acum bine-am nemerit La casă de om cinstit, Tot cu feți și fete mari De-nsurat, De măritat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. ◊ Compuse: (în lumea basmelor) făt-frumos = erou care reprezintă vitejia și frumusețea bărbătească. De-ai fi văzut jucînd voioși Și feți-voinici și feți-frumoși Și logofeți. COȘBUC, P. I 58. Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese; Feți-frumoși cu păr de aur, zmei cu solzii de oțele. EMINESCU, O. I 85. Făt-logofăt = copil cu însușiri extraordinare. De m-ar lua pe mine feciorul... ce trece p-aci, eu i-aș face doi feți-logofeți cu totul și cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 62. (Ironic) Feți-logofeți de soiul nostru, cu meseria stosului și a bancului. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. Fătul meu = formulă cu care se adresează cineva mai bătrîn unui tînăr spre a-i arăta iubire, bunăvoință etc. Fătul mieu, bun tovarăș ți-ai ales. CREANGĂ, P. 198. O iubești, fătul meu, fără s-o știi. EMINESCU, N. 118. Că mîndruța, fătul meu, Cînd simțește că ți-i rău, Fuge iute la părău, Udă cîrpa-n apă rece, Te leagă la cap și-ți trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 14.
făt s. m., pl. feți
Făt-Frumós (personaj) s. propriu m.
făt-frumós (tânăr frumos) s. m., pl. feți-frumóși
făt-logofắt s. m., pl. feți-logoféți
făt s. m., pl. feți
Făt-Frumós s. pr. m.
făt-frumós (băiat, bărbat frumos) s. m., pl. feți-frumóși
făt-logofăt s. m., pl. feți-logoféți
FĂT s. v. fetus.
FĂT s. v. băiat, cântăreț, copil, dascăl, diac, fecior, fiu, paracliser, psalt, pui, țârcovnic.
făt (féți), s. m.1. Fetus. – 2. Pui de animal. – 3. Copil, prunc. – 4. (Trans.) Sacristan. – Mr. fetu, istr. fet. Lat. fĕtus (Pușcariu 586; Candrea-Dens., 560; Densusianu, GS, II, 314; REW 3273 și 3272; DAR), cf. sard. fedu, calabr. (fetazze), prov. (fedoun) „miel”, fr. (faon). Cf. și fată, făta, fecior. Sensul 3 este înv., se păstrează mai ales în expresii fixe, ca făt logofăt „copil minune”, Făt-Frumos. Cf. flăcău.
FĂT feți m. 1) (la om și la mamifere) Organism în stadiul intrauterin de viață, din momentul când începe să se miște și până la naștere; fetus. 2) poet. Persoană de sex masculin, luată în raport cu părinții săi; băiat; fiu; fecior. ◊ ~ Frumos personaj principal în poveștile românești, înzestrat cu cele mai alese calități fizice și morale. /<lat. fetus
făt m. 1. copil, băiat: feți și fete; 2. fiu, fecior: fătul meu! se închină cu smerenia unui făt de Domn cuvios OD.; 3. copil în pântecele mamei. [Lat. FETUS].
făt-frumos m. eroul poveștilor populare, răpuitorul de monștri și mântuitorul fetelor de împărat: feți-frumoși cu păr de aur EM. [Lit. fecior frumos].
făt-logofăt m. făt-frumos: făt-logofete, cu netede plete, cu părul de aur AL.
1) făt m., pl. fețĭ (lat. fêtus. V. făt 2). Vechĭ. Băĭat, fecĭor: fiind făt, acela să fie moștean domnieĭ Moldoveĭ (N. Cost. 2, 104). Azĭ numaĭ în loc. fătul meŭ, băĭatu meŭ, măĭ băĭete! Trans. Crîsnic, țîrcovnic, servitor de biserică. Făt Frumos, un tînăr frumos și viteaz din poveștĭ. Neol. Med. Copil în pîntecele mameĭ.
FĂT s. (ANAT.) fetus.
făt s. v. BĂIAT. CÎNTĂREȚ. COPIL. DASCĂL. DIAC. FECIOR. FIU. PARACLISER. PSALT. PUI. ȚÎRCOVNIC.
făt, feți, s.m. – 1. Copil, prunc. (pop.) Fătul meu (fătu’ mnieu), formulă de adresare generică utilizată frecvent în Maramureș de adulți sau bătrâni persoanelor mai tinere, indiferent dacă există sau nu un grad de rudenie: „- Măieran ales pe masă, / Maică, drăguțu mă lasă. / – Lasă-l și tu, fătu’ meu” (Bilțiu, 2006: 159). ♦ (mit.) Făt Frumos, erou din basmele românești. 2. (bis.) Crâsnic, paraclisier, țârcovnic: „Nu te teme și nu avea grijă de mine, nici de banii bisericii că sunt curatori și este făt” (Bilțiu, 1999: 414). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). ♦ (onom.) Făt, Fătu, Fătul, nume de familie frecvent în zona Dănești, Șișești, Șurdești (579 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Lat. fetus „rod, mlădiță, vlăstar, copil” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX).
FĂT-FRUMOS (în mitologia românească), erou întrunind calități pozitive esențiale: vitejie, puritate morală, spirit justițiar, abnegație, virtute, forță fizică și spirituală, pasiune și consecvență în iubire, fidelitate, frumusețe. Este principalul adversar al forțelor răului (zmeu, balaur, Muma-Pădurii ș.a.), asupra cărora triumfă întotdeauna, și, supus unor încercări care depășesc capacitatea omului normal, iese mereu biruitor.
FĂT subst. 1. – jude (C Bog); Fătu (Ard; P13 fila 45 vo); – Dascălu (Acte Sc); -l (Ștef); -lescu. 2. Fătuleț, ard. (An Com; Buc). 3. Fătui (Ac Bz 36); Fătuicul (16 B VI 387; 17 B II 379; Vieri 67). 4. Fetut, mold. (Băl I); Feiu-Mare ar. (Ant Ar). 5. Fetiul, mold. (Sd VI 26). 6. Feateș, P. (Isp IV2, V1). 7. Fetic, -u (Cat); -ul (17 B I 296). 8. Fetidul t. 9. Feteiu = Fiteiu (17 B IV 118). 10. Fetoești s. (Dm). 11. Fătăligî, 1680, prin substituire de sufix < fătălău (etim. Paș).

făt dex

Intrare: făt
făt substantiv masculin
Intrare: Făt
Făt
Intrare: făt-frumos
făt-frumos admite vocativul substantiv masculin
Intrare: făt-logofăt
făt-logofăt admite vocativul substantiv masculin