fărâmițat definitie

21 definiții pentru fărâmițat

fărâmița vtr [At: PANN, ap.TDRG / V: ~răm~, ~rămiți / Pzi:ez / E: fărâmiță] 1-2 A (se) transforma în fărâmițe.
fărâmițat1 sn [At: DA / V: ~răm~, ~rămițit / Pl: ~uri / E: fărâmița] Fărâmițare (1).
fărâmițat2, ~ă a [At: ARDELEANU, D. 297 / V: ~răm~, ~rămițit / Pl: ~ați, ~e / E: fr fărâmița] Transformat în fărâmițe.
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.
FĂRÂMIȚÁT1 s. n. Fărâmițare. – V. fărâmița.
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.
FĂRÂMIȚÁT1 s. n. Fărâmițare. – V. fărâmița.
FĂRÂMIȚÁT2, -Ă, fărâmițați, -te, adj. Care s-a prefăcut în fărâmițe, care s-a sfărâmat în componente foarte mici. – V. fărâmița.
FĂRÎMIȚÁ, fărîmițez, vb. I. Tranz. A face fărîmițe, a fărîma mărunt. A fărîmița pîinea. ◊ Fig. Burghezia caută să fărîmițeze forțele oamenilor muncii pe naționalități. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1.
FĂRÎMIȚÁT, -Ă, fărîmițați, -te, adj. Făcut fărîmițe, fărîmat, zdrobit.
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițát s. n.
fărâmițá vb., ind. prez. 1 sg. fărâmițéz, 3 sg. și pl. fărâmițeáză
fărâmițát s. n.
FĂRÂMIȚÁ vb. v. mărunți.
FĂRÂMIȚÁT adj. v. mărunțit.
A FĂRÂMIȚÁ ~éz tranz. (corpuri fragile) A face să se fărâmițeze. /Din fărâmiță
A SE FĂRÂMIȚÁ se ~eáză intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici de tot. /Din fărâmiță
fărămițà v. a face mici fărăme.
FĂRÎMIȚA vb. a mărunți, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment.)

fărâmițat dex

Intrare: fărâmița
fărâmița verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: fărâmițat (adj.)
fărâmițat 1 adj. adjectiv
Intrare: fărâmițat (s.n.)
fărâmițat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular