fărâmițare definitie

18 definiții pentru fărâmițare

fărâmița vtr [At: PANN, ap.TDRG / V: ~răm~, ~rămiți / Pzi:ez / E: fărâmiță] 1-2 A (se) transforma în fărâmițe.
fărâmițare sf [At: LTR / V: ~răm~, ~rămițire / Pl:ări / E: fărâmița] 1 Transformare în fărâmițe. 2 (Agr; îs) Dispozitiv de ~ Dispozitiv pentru fărâmițarea (1) îngrășămintelor agricole aglomerate în lada mașinilor care le împrăștie.
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița.
FĂRÂMIȚÁ, fărâmițez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) preface în fărâmițe, a (se) sfărâma în componente foarte mici. – Din fărâmiță.
FĂRÂMIȚÁRE, fărâmițări, s. f. Acțiunea de a (se) fărâmița și rezultatul ei. – V. fărâmița.
FĂRÎMIȚÁ, fărîmițez, vb. I. Tranz. A face fărîmițe, a fărîma mărunt. A fărîmița pîinea. ◊ Fig. Burghezia caută să fărîmițeze forțele oamenilor muncii pe naționalități. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1.
FĂRÎMIȚÁRE s. f. Acțiunea de a fărîmița.
fărâmițá (a ~) vb., ind. prez. 3 fărâmițeáză
fărâmițáre s. f., g.-d. art. fărâmițắrii; pl. fărâmițắri
fărâmițá vb., ind. prez. 1 sg. fărâmițéz, 3 sg. și pl. fărâmițeáză
fărâmițáre s. f., g.-d. art. fărâmițării; pl. fărâmițări
FĂRÂMIȚÁ vb. v. mărunți.
FĂRÂMIȚÁRE s. v. mărunțire.
A FĂRÂMIȚÁ ~éz tranz. (corpuri fragile) A face să se fărâmițeze. /Din fărâmiță
A SE FĂRÂMIȚÁ se ~eáză intranz. A se transforma în fărâme; a se desface în bucăți mici de tot. /Din fărâmiță
fărămițà v. a face mici fărăme.
FĂRÎMIȚA vb. a mărunți, a sfărîma, (rar) a amănunți, (Ban. și prin Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment.)

fărâmițare dex

Intrare: fărâmița
fărâmița verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: fărâmițare
fărâmițare substantiv feminin