fărâmele definitie

26 definiții pentru fărâmele

fărâ sf [At: TETRAEV. 227 / V: fărmă, fărâm sn / Pl: ~me, (rar) ~mi / E: ns cf alb thërrime] 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, zdrobirii unui obiect sau material. 2 (Pex) Bucată foarte mică. 3 (Lpl) Resturi (de mâncare). 4 (Îe) A (se) face (mici sau mii și) ~me A (se) sfărâmă. 5 (Fig; în legătură cu abstracte) Puțin.
fărâmea sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 253 / V: ~răm- / Pl: ~ele / E: fărâmă + -ea] (Rar; îe) A face (sau a tăia) (fărâmi) ~ele A tăia în bucățele mici.
fărâmi sf [At: SEVASTOS, N. 203 / V: ~răm~, ~rim~ / Pl: ~ice / E: fărâmă + -ică] (Pop) Fărâmiță.
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.
FĂRÂMÉLE s. f. pl. (Rar; în expr.) A tăia fărâmele = a tăia în bucăți mici. – Fărâmă + suf. -ele.
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică.
FĂRẤMĂ, fărâme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a sfărâmat, s-a spart, s-a rupt etc.); fiecare dintre bucățelele în care s-a împărțit un obiect (în urma sfărâmării, spargerii, ruperii). ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma. – Cf. alb. thërrime.
FĂRÂMÉLE s. f. pl. (Rar; în expr.) A tăia fărâmele = a tăia în bucăți mici. – Fărâmă + suf. -ele.
FĂRÂMÍCĂ, fărâmici, s. f. (Pop.) Fărâmiță. – Fărâmă + suf. -ică.
FĂRÎ́MĂ, fărîme, s. f. Bucată mică rămasă din ceva (după ce s-a spart, s-a rupt, s-a frînt etc.); firimitură. Fărîmă de pîine. ◊ Fig. Cum ar fi vrut minerii din Sasca și Donau... Să strîngă-n suflet, calde, fărîmele de soare. VINTILĂ, O. 25. [Papagalul] își umbrea din nou fărîma de aur din ochi... și recădea în somnolența și melancolia lui de exilat. ANGHEL, PR. 43. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii și) fărîme = a (se) fărîma, a (se) zdrobi, a (se) nimici. Carul s-a stricat... Și mici fărîme s-a făcut. SEVASTOS, N. 211. Cînd au socotit zmeii că l-au buchisat cum se cade și că l-au făcut fărîme, au intrat în casă bucuroși. SBIERA, P. 183. Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu. ISPIRESCU, L. 131. Am o cățea cu dinții de oțel și, de i-oi da drumul, te face mii și fărîme! CREANGĂ, P. 90.
FĂRÎMÉLE s. f. pl. (Rar, în expr.) A tăia fărîmele = a tăia în bucăți mici. Am cerut o cățuie și foarfeci; am tăiat fărîmele scrisoarea și răvășelele viclenei și le-am pus pe jăratecul din cățuie. NEGRUZZI, S. I 66.
FĂRÎMÍCĂ, fărîmici, s. f. (Popular) Fărîmiță. S-o ungă cu fărîmica ceea pe la bot. SEVASTOS, N. 203.
fărâmă s.f. 1 Fiecare dintre bucățile mici rămase în urma spargerii, sfărâmării unui obiect sau a unui material. ◊ Expr. A (se) face (mici sau mii de) fărâme = a (se) sfărâma complet. 2 Ext. Bucată foarte mică. 3 (la pl.) Resturi de mâncare. • pl. -e. / cuv. autoh.; cf. alb. thërrime.
fărấmă s. f., g.-d. art. fărấmei; pl. fărấme
fărâmícă (pop.) s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia ~)
fărâmă s.f., g.-d. art. fărâmei; pl. fărâme
fărâmícă s. f., g.-d. art. fărâmícii; pl. fărâmíci (și fărâméle în expr. a tăia fărâmele)
FĂRÂMĂ s. 1. v. bucățică. 2. v. firimitură. 3. v. pic.
FĂRÂMÍCĂ s. v. fărâmiță.
FĂRÂMĂ ~e f. 1) Bucată mică rămasă dintr-un întreg (după ce s-a sfarâmat, s-a rupt etc.). 2) fig. Parte minimală din ceva; strop; dram; picătură; pic. O ~ de nădejde. /cf. alb. thërrime
fărâmeá, fărâméle, s.f. (reg.; mai ales la pl.) bucățele mici.
fărămă f. 1. bucățică foarte mică: o fărămă de pâine; 2. părticele râmase din ceva spart: fărăme de oală; 3. fig. parte foarte mică: o fărămă de speranță. [Cf. lat. FRAGMEN].
fărî́mă f., pl. e (d. fărîm). Bucățică foarte mică: dă-mĭ o fărîmă de pîne. Fig. A avea o fărîmă de speranță. – Maĭ rar sf-. La Cost. (1, 285) fărímă.
FĂRÎ s. 1. bucățică, pic, (reg.) bucăcioară, bucățea, zdreală, (prin Transilv.) mangotă, mangură, (Olt.) scramură, (Olt. și sudul Transilv.) smicăraie, (Ban.) smicurătură. (Mănîncă o ~ de pîine.) 2. firimitură, (reg.) fărîmătură, sfărîmă. (A adunat ~ele de pîine de pe masă.) 3. fir. pic, picătură, pișcătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țîră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scînteie. (Nici o ~ de...)
FĂRÎMI s. fărîmiță.
fărấmă, fărâme, (fărâmătură), s.f. – Bucată, rămășiță, miez (de pâine). ♦ (onom.) Farâmă, Fârâmă, Făramă, Farama, Fărâmă, Faramă, Fărâma, Fărăma, Farâma, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. alb. thërrime (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Reichenkron), cf. alb. thërrime, din i.-e. *kér- „a vătăma; a se sparge, a se sfărâma” (Russu, 1970).

fărâmele dex

Intrare: fărâmă
fărâmă substantiv feminin
Intrare: fărâmele
fărâmele
Intrare: fărâmea
fărâmea
Intrare: fărâmică
fărâmică substantiv feminin
fărâmică