fărâmătură definitie

21 definiții pentru fărâmătură

fărâmătu sf [At: NEGRUZZI, S. I, 253 / V: ~mit~, ~răm~, (Mol) fărm~ / Pl: ~ri / E: fărâmă + -tură] 1 (Pop) Sfărâmătură. 2 (Reg) Fărâmă (de pâine). 3 (Îvr) Distragere. 4 (Mpp) Hernie. 5 (Mpp; Trs; îs) ~ de inimă Colică (1).
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură.
FĂRÂMITÚRĂ s. f. v. fărâmătură.
FĂRMĂTÚRĂ s. f. v. fărâmătură.
FĂRÂMĂTÚRĂ, fărâmături, s. f. (Reg.) Sfărâmătură; fărâmă (de pâine). [Var.: fărâmitúră, fărmătúră s. f.] – Fărâmă + suf. -tură.
FĂRÂMITÚRĂ s. f. v. fărâmătură.
FĂRMĂTÚRĂ s. f. v. fărâmătură.
FĂRÎMĂTÚRĂ, fărîmături, s. f. (Mold.; de obicei la pl.) Fărîmă (mai ales de pîine). V. firimitură. (Atestat în forma regională fărmătură) Șchiopul-cu-barba-cît-cot au și înghițit-o îndată și au cerut să-i mai deie, zicînd că cu fărmătura asta de carne numai i s-au zgîndărit foamea. SBIERA, P. 83. Ce să vadă? Bietele nurori jeleau pe soacră-sa... Pene împrăștiete pe jos, fărmături, blide aruncate în toate părțile. CREANGĂ, P. 11. Vedeți această văduvă... cu deznădejdea în inimă. Încungiurată de șepte copii ce plîng de foame, îmbrîncită de la ușa bogatului unde nu i se dete voie a împărți nici fărmăturile cu cînii lui. NEGRUZZI, S. I 253. – Variante: (regional) fărmătúră, fărmături, fărîmitúră, fărîmituri, s. f.
FĂRÎMITÚRĂ s. f. v. fărîmătură.
FĂRMĂTÚRĂ s. f. v. fărîmătură.
fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
fărâmătúră s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri
FĂRÂMĂTÚRĂ s. v. sfărâmătură.
FĂRÂMĂTÚRĂ s. v. brac, fărâmă, firimitură, sfărâmătură.
FĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. Cantitate foarte mică din ceva; pișcătură; strop; dram; pic. /fărâmă + suf. ~tură
fărămătură f. rezultatul fărămării, bucată fărămată, părticică rămasă: fărămăturile ospățului.
fărîmătúră, V. fărmătură.
fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr’o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.
FĂRÎMĂTU s. bucățică, sfărîmătură. (~ dintr-un obiect.)
fărîmătu s. v. BRAC. FĂRÎMĂ. FIRIMITURĂ. SFĂRÎMĂTURĂ.
fărâmitúră, fărâmituri, s.f. – Fărâmă (de pâine). – Var. a lui fărâmătură (< fărâmă + suf. -tură, DEX, MDA).

fărâmătură dex

Intrare: fărâmătură
fărâmătură substantiv feminin
fărmătură
fărâmitură