făli definitie

17 definiții pentru făli

făli1 [At: VARLAAM, C. 306/2 / Pzi: ~lesc / E: vsl ѣвaлити] 1 vt (Înv) A glorifica. 2 vr (Adesea urmat de pp „cu” sau, înv, „asupra”, „întru”, „în”) A se lăuda (cu ceva). 3 vr (Prt) A se îngâmfa.
făli2 vi [At: CADE / Pzi: ~Iesc / E: ger fehlen] (Ban) 1 A lipsi cuiva ceva. 2 A avea un defect.
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda, a se fuduli cu... ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa, a se făloși. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.
FĂLÍ, fălesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A fi mîndru de cineva sau de ceva, a se lăuda, a se fuduli. Tot satul se fălea cu ea cînd o vedea duminica la horă, naltă, mlădioasă. VLAHUȚĂ, O. A. 347. Corupți și degradați, ei pierdură pînă și virtuțile militare cu care se făleau odinioară și nu mai reprezintau nici unul din simtimentele poporului. BĂLCESCU, O. II 23. ◊ (Construit cu o completivă) Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? EMINESCU, O. I 147. 2. Tranz. (Învechit) A glorifica, a preamări, a lăuda. Și nu numai p-acesta cu laude-l mărește, fălește pre oricine... Crezînd că dobîndește iubirea tutulor. NEGRUZZI, S. II 209.
*fălí1 (a preamări) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. făléște, imperf. 3 sg. făleá; conj. prez. 3 să făleáscă
fălí2 (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se făléște, imperf. 3 sg. se făleá; conj. prez. 3 să se făleáscă
fălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălésc, imperf. 3 sg. făleá; conj. prez. 3 sg. și pl. făleáscă
FĂLÍ vb. 1. v. mândri. 2. v. îngâmfa.
FĂLÍ vb. v. cinsti, cânta, elogia, glorifica, lăuda, mări, omagia, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi, venera.
fălí (fălésc, fălít), vb. – (Banat) A fi lipsit de. Sb. faliti, din it. fallire. – Der. fălincă, s. f. (greșeală, eroare), din sb. falinka.
A SE FĂLÍ mă ~ésc intranz. A se mândri peste măsură; a se fuduli. /<sl. hvaliti
A FĂLÍ ~ésc tranz. înv. A ridica în slăvi (în mod exagerat); a slăvi; a glorifica; a elogia; a cânta; a exalta. /<sl. hvaliti
fălì v. 1. (în sens bun), a se lăuda; 2. (în sens peiorativ), a face paradă cu. [V. fală].
fălésc (mă) v. refl. (d. fală saŭ d. vsl. hvaliti, a lăuda; rut. sîrb. faliti). Mă laud, mă mîndresc, mă fudulesc: țara se fălește cu oameniĭ marĭ, acest om se fălește cu baniĭ luĭ.
făli vb. v. CINSTI. CÎNTA. ELOGIA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. OMAGIA. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI. VENERA.
FĂLI vb. 1. a se fuduli, a se lăuda, a se mîndri. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări.

făli dex

Intrare: făli
făli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a