26 definiții pentru fălțuit
fălțui vt [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: ger falzen] 1 A prelucra cu falțul (1) pieile tăbăcite, reducând și uniformizând grosimea. 2 A face un falț (4) unor scânduri, țigle etc. pentru a permite îmbinarea lor. 3 A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului (5). 4 A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură, în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broșării ori a legării. fălțuit2, ~ă a [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: fălțui] 1 (D. piei tăbăcite) Căreia i-a fost redusă și uniformizată grosimea prin prelucrarea cu falțul (1). 2-3 (D. unele materiale de construcție) Care are falț (4-5). 4-5 (D. unele materiale de construcție) Asamblat prin falțuri (4-5). 6 (D. colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). fălțuit1 sn [At: NOM. MIN. I, 382 / Pl: ~uri / E: fălțui] 1-4 Fălțuire (1-4). FĂLȚUÍ, fălțuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea.
2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului.
3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau a broșării ori a legării). – Din
germ. falzen. FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te,
adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul.
2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț.
3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). –
V. fălțui. FĂLȚUÍT1 s. n. Fălțuire. –
V. fălțui. FĂLȚUÍ, fălțuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. A prelucra cu falțul pieile tăbăcite pentru a le reduce și a le uniformiza grosimea.
2. A face unor scânduri, țigle etc. un falț (care să permită îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tablă cu ajutorul falțului.
3. A îndoi și a împături o coală de hârtie sau o tipăritură (în vederea manipulării, păstrării sau în vederea broșării ori a legării). – Din
germ. falzen. FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te,
adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Care și-a redus și și-a uniformizat grosimea în urma prelucrării cu falțul.
2. (Despre unele materiale de construcție) Care are falț, prevăzut cu falț.
3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau a legării). –
V. fălțui. FĂLȚUÍT1 s. n. Fălțuire. –
V. fălțui. FĂLȚUÍ, fălțuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. A prelucra cu falțul (
1) (sau cu mașini speciale) pieile tăbăcite, pentru a le uniformiza grosimea.
2. A face unor scînduri, țigle etc. un falț (
3) care să permită îmbinarea lor cu alte scînduri, țigle etc.
3. A îndoi și a împături o coală de hîrtie (în special o tipăritură) pentru o mai ușoară mînuire sau în vederea legării și broșării.
FĂLȚUÍT2, -Ă, fălțuiți, -te,
adj. 1. (Despre piei tăbăcite) Prelucrat cu falțul.
2. (Despre piese de construcție) Care are falț.
3. (Despre colile unei tipărituri) Îndoit și împăturit (în vederea broșării sau legării).
FĂLȚUÍT 1 s. n. Fălțuire. Eu scrisesem toată revista, eu o corectasem, eu am muncit la fălțuitul coalelor, de mă înnegrisem ca un coșar. I. BOTEZ, ȘC. 66.
fălțuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. fălțuiésc,
imperf. 3
sg. fălțuiá;
conj. prez. 3 să fălțuiáscă
fălțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălțuiésc, imperf. 3 sg. fălțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fălțuiáscă FĂLȚUÍ vb. (TEHN.) a lămbui. FĂLȚUÍT s. (TEHN.) fălțuire, lămbuire. A FĂLȚUÍ ~iésc tranz. 1) (piei tăbăcite) A prelucra cu falțul. 2) (scânduri, cărămizi, țigle) A prevedea cu un falț. 3) (coli imprimate) A împături într-o anumită ordine (pentru a broșa, a mânui mai ușor etc.) /<germ. falzen fălțuì v. a îndoi coalele tipărite spre a le broșa sau lega. [Nemț. FALZEN].
fălțuĭésc v. tr. (rus. falcevátĭ, pol. falcować, d. germ. falzen, id., d. falz, îndoitură de coală). Îndoi (coalele tipărite). – Și
fățuĭesc (supt infl. luĭ față).
FĂLȚUI vb. (TEHN.) a lămbui. FĂLȚUIT s. (TEHN.) fălțuire, lămbuire. fălțuí, fălțuiesc, vb. tranz. – A executa un falț la scânduri sau șindrile, pentru a permite îmbinarea lor. – Din germ. falzen „a fălțui, a îndoi” (< germ. falz „îndoitură de coală”) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA). fălțuít, -ă, fălțuiți, -te, adj. – Cu falț. – Din fălțui (DEX, MDA). fălțui, fălțuiesc
v. t. a istovi / a epuiza un partener de sex.
Fălțuit dex online | sinonim
Fălțuit definitie
Intrare: fălțui
fălțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: fălțuit (s.n.)
fălțuit 2 s.n. neutru (numai) singular