făget sn [At: URICARIUL IV, 93 / V: ~găt / Pl: ~e / E. fag1 + -et] Pădure de fag1 Si: (rar) făgiș, (reg) faganiș, făgar, făgărie, făgină, făgiște, făierag3 (1).

FĂGÉT, făgete, s. n. Pădure de fag. – Fag + suf. -et.

FĂGÉT, făgete, s. n. Pădure de fag. – Fag + suf. -et.

FĂGÉT s. n. Pădure de fag. Tot colbul cerului se-ncurcă Prin uriașul meu penet Și luna strigă ca o curcă, Ascunsă roșie-n făget. BENIUC, V. 11.

făgét s. n., pl. făgéte

făgét s. n., pl. făgéte

FĂGÉT ~e n. 1) Loc unde cresc fagi. 2) Pădurice de fagi. /<lat. fagetum

Bükk n. numele unguresc al Făgetului.

făget n. pădure de fagi.

făgét n., pl. e și urĭ (lat. fagetum, it. faggeto. Cp. cu nucet). Pădure de fagĭ.

FĂGET, oraș în jud. Timiș, pe Bega; 7.642 loc. (1995). Expl. de nisip cuarțos și de argilă. Prelucr. lemnului; produse textile și alim. Menționat documentar, ca târg, în 1548, cu o cetate puternică. Cetatea F. s-a aflat în stăpânirea turcilor (1552-1594) și apoi în posesia banului de Lugoj (1594-1602), după care a căzut în ruină. Declarat oraș în 1994. Stație de c. f.

GHIMEȘ-FĂGET, com jud. Bacău, pe Trotuș; 5.264 loc. (1995). Stație de c. f. (Ghimeș). Reșed. com. este satul Făget.