făgaș1 sn [At: I. IONESCU, C. 220 / V: (reg) fog~, hog-, văg~, ogașă (Pl: ogășii) sf (Mol) haug~, hăug~, hăng~ / Pl: ~e, ~uri / E: mg vágás] 1 Urmă adâncă (și îngustă) lăsată de roțile unui vehicul. 2 (Fig) Drum. 3 (Fig) Direcție. 4 (Fig) Linie de conduită. 5 (Fig) Deprindere. 6 (Pop; îe) A-și pierde ~ul A-și pierde direcția. 7 (Pop; îe) A nu-și ieși din ~ A-și păstra obiceiurile, deprinderile. 8 (Mol; îe) A se da în hăugașul lui A se întoarce la deprinderile sale. 9 Urmă (adâncă și neregulată) săpată în pământ de torente. 10 Matcă a unui pârâu. 11 (Ban) Pârâu. 12 Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului miner de abataj, pentm a ușura desprinderea ulterioară a rocii.

făgaș2 sn vz fogaș1

FĂGÁȘ, făgașe, s. n. Urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul. ♦ Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii. ♦ Fig. Direcție, drum. Și-a orientat cercetările pe un nou făgaș. [Pl. și: făgașuri. – Var.: (reg.) hăugáș, hogáș, văgáș s. n.] – Din magh. vágás.

HĂUGÁȘ s. n. v. făgaș.

HOGÁȘ s. n. v. făgaș.

VĂGÁȘ s. n. v. făgaș.

FĂGÁȘ, făgașe, s. n. Urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul. ♦ Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului minier de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii. ♦ Fig. Direcție, drum. Și-a orientat cercetările pe un nou făgaș. [Pl. și: făgașuri. – Var.: (reg.) hăugáș, hogáș, văgáș s. n.] – Din magh. vágás.

HĂUGÁȘ s. n. V. făgaș.

HOGÁȘ, hogașe (hogașuri), s. n. V. făgaș.

VĂGÁȘ, văgașe (văgașuri), s. n. (Reg.) V. făgaș.

FĂGÁȘ, făgașuri și făgașe, s. n. Urmă săpată de apele de ploaie sau lăsată în pămîntul moale de roțile unui vehicul și rămasă după întărirea pămîntului. Apa fuge șiroaie pe făgașurile drumurilor, scurgîndu-se în șanțuri. SAHIA, N. A. 49. Roatele briștei tăiau făgașe subțiri pe iarba plăpîndâ a pămîntului jilav. ODOBESCU, S.I 381. ♦ Fig. Direcție, drum. Întîmplarea care-l scosese din făgașul obișnuit îl zdruncinase tare. SADOVEANU, O. III 580. Înțelegînd că discuția s-a împotmolit, căută să-i schimbe făgașul. REBREANU, R. I 41. – Variante: hăugáș (ALECSANDRI, T. 1205), ogáș (I. IONESCU, M. 36, id. P. 360), hogáș (HOGAȘ, M. N. 206, ȘEZ. VIII 25), văgáș (TEODORESCU, P. P. 180, ȘEZ. IV 131) s. n.

HĂUGÁȘ s. n. v. făgaș.

HOGÁȘ s. n. v. făgaș.

OGÁȘ s. n. v. făgaș.

VĂGÁȘ s. n. v. făgaș.

făgáș s. n., pl. făgáșe

făgáș s. n., pl. făgáșe

FĂGÁȘ s. 1. (înv. și reg.) scursură. (~ lăsat de un șuvoi de apă de ploaie.) 2. (Olt. și Munt.) șleau. (~ lăsat pe drum de roțile căruței.)

FĂGÁȘ s. v. albie, curs, matcă, vad.

făgáș (-șe), s. n. – Urmă, brazdă, urmă de roată. – Var. (Mold., Trans.) vagas, ogaș, hogaș, (Trans.) hăgaș, hăgău. Mag. vágás (Cihac, II, 537; Gáldi, Dict., 95; DAR). După Drăganu, Dacor., VI, 275, alterarea consoanei inițiale se explică prin încrucișarea cu mag. forga „cotitură”, ipoteză puțin probabilă. Cf. sb., cr., rut. vagaš. După DAR, var. hăgău ar proveni din mag. hágo. – Der. hoagă, s. f. (groapă cu apă; pîrîu).

FĂGÁȘ ~e n. 1) Urmă adâncă și continuă făcută în pământ de apele de ploaie sau de roțile unui vehicul. 2) fig. Cale de dezvoltare. /<ung. vágáș

hăugáș, hăugáșe, s.n. (reg.) 1. făgaș. 2. jgheabul sau gârliciul teascului.

hogáș, hogáșuri, s.n. (reg.) 1. adâncitură pe un drum îngust; făgaș. 2. vâlcea, văgăună mică. 3. șanț săpat. 4. crestătură în lemn. 5. petec de pământ, hățaș.

făgaș n. 1. urmă adâncă ce lasă roata unei trăsuri; 2. fig. direcțiune sau cale de urmat; 3. deprinderi înrădăcinate, rutină. [Vechiu-rom. văgaș = ung. VÁGÁS].

hăugaș n. Mold. 1. făgaș: să urnească țara din hăugaș AL.; 2. jghiabul sau gârliciul teascului. [Rostire dialectală, din văgaș (v. făgaș)].

văgaș, n. V. făgaș.

făgáș, V. hogaș.

hăŭgáș, V. hogaș.

hogáș, V. văgaș.

ogáș, V. hogaș.

văgáș și hăgáș (vest) și hogáș (est) n., pl. e (ung. vágás, d. vágni, a tăĭa. V. văgăună). Urmă adîncă lăsată de roata caruluĭ (fr. ornière). Fig. Direcțiune saŭ cale de urmat: a purcede pe hogașu îmbunătățirilor. Deprinderĭ înrădăcinate, rutină. – Și hăŭgaș (nord), făgaș (Munt.) și ogaș (Ban. Olt).

FĂGAȘ s. 1. (înv. și reg.) scursură. (~ lăsat de un șuvoi de apă de ploaie.) 2. (Olt. și Munt.) șleau. (~ lăsat pe drum de roțile căruței.)

făgaș s. v. ALBIE. CURS. MATCĂ. VAD.

ogáș, ogașuri, s.n. – (reg.) 1. Brazdă arată. 2. Urmă adâncă lăsată de roata carului. ♦ (top.) Ogaș, fânațe în Bocicoel (Vișovan, 2005). – Cf. făgaș, hogaș, văgaș „urmă, brazdă” (< magh. vágás „tăietură” < vágni „a tăia”) (Scriban, MDA).

ogáș, -uri, s.n. – Brazdă arată. – Din făgaș „urmă, brazdă” (< magh. vágás „tăietură”).

OGÁȘ (< magh.) s. n. (GEOGR.) Formă negativă de relief alungită, neramificată, sculptată de către apele de șiroire (cu adâncimi de 0,5-2 m). Este o formă incipientă de eroziune care poate evolua dând naștere unui torent. Sin. făgaș.