făclioară sf [At: COȘBUC, B. 151 / P: ~cli-oa~ / Pl: ~re / E: făclie + -ioară] 1-2 (Șhp) Făclie (1) (cam mică) Si: făcliuță (1-2).

FĂCLIOÁRĂ, făclioare, s. f. Diminutiv al lui făclie; făcliuță. [Pr.: -cli-oa-] – Făclie + suf. -ioară.

FĂCLIOÁRĂ, făclioare, s. f. Diminutiv al lui făclie; făcliuță. [Pr.: -cli-oa-] – Făclie + suf. -oară.

FĂCLIOÁRĂ, făclioare, s. f. Diminutiv al lui făclie. Cu făclioara pe-unde treci, Dai zare negrelor poteci În noaptea negrului pustiu. COȘBUC, P. I 148. Făclioare-aprinse Candele nestinse. TEODORESCU, P. P. 25. – Pronunțat: -cli-oa-.

făclioáră (fă-cli-oa-) s. f., g.-d. art. făclioárei; pl. făclioáre

făclioáră s. f. (sil. -cli-oa-), g.-d. art. făclioárei; pl. făclioáre

FĂCLIOÁRĂ s. făcliuță.

FĂCLIOARĂ s. făcliuță.