făcător definitie

9 definiții pentru făcător

făcător, ~oare [At: COD. VOR. 114/9 / V: (îrg) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: face + -ător] 1-2 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care creează (1). 3-4 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care realizează ceva. 5-6 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care execută ceva. 7-8 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care construiește (1) ceva. 9-10 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care prepară ceva. 11-12 smf, a (Înv; astăzi rar sau irn) (Persoană) care îndeplinește ceva. 13-14 smf, a (Astăzi rar sau irn) (Persoană) care săvârșește ceva. 15 smf (Îc) ~-de-bine (Înv ~iu-bine) Binefăcător. 16 smf (Îc) ~-de-rele (Înv ~-rău, ~-de-rău) Răufăcător. 17 sm (Înv; îc) ~iu-fără-Ieage Persoană care comite nedreptăți grave. 18 sm (Înv; îc) ~iu-trufă Trufaș. 19 smf (Înv; îc) Preacurvie-~(iu) Desfrânat. 20 sm (Îvp; îc) ~(iu)-de-minuni Taumaturg. 21 a (Pop; d. obiecte de cult, mai ales d. icoane; îla) ~de minuni Prin care se manifestă voința divină. 22 a (Pop; d. obiecte de cult, mai ales d. icoane; îal) Care vindecă în mod miraculos. 23 a (Fig; îal) Care face lucruri extraordinare. 24 sm (Înv; îc) ~-de-pace Pacificator. 25 a (Înv; nob) Roditor. 26 sm (Înv; nob) Poet.
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător.
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător.
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care face, care creează, realizează, săvîrșește, lucrează, execută (ceva). Domnul bău din apă și-și spălă fața sa cea sfîntă și luminată și minele sale făcătoare de minuni. EMINESCU, N. 16. ◊ (Substantivat) I-am spus că sînt dogar, făcător de butoaie. SAHIA, N. 80. ◊ Compuse: (substantivat) făcător-de-bine = binefăcător. Luară trupul cel împietrit al făcătorului lor de bine. ISPIRESCU, L. 118; făcător-de-rele = răufăcător. Era odată un făcător-de-rele cu numele Andrei. GALACTION, O. I 249.
făcătór, -oare adj., s.m., s.f. 1 adj., s.m., s.f. (arh.; astăzi iron.; urmat de determ. introduse prin prep. „de”) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. Domnul bău din apă și-și spălă fața sa cea sfântă și luminată și mânele sale făcătoare de minuni (EMIN.). I-am spus că sunt dogar, făcător de butoaie (SAHIA). ◊ Compuse: făcător-de-bine = binefăcător; făcător-de-rele = răufăcător; (înv., pop.) făcător-de-minuni = taumaturg; (înv.) făcător-de-pace = pacificator. 2 adj. Făcător (sau făcătoare) de minuni = (despre obiecte de cult, mai ales despre icoane) a) prin care se manifestă voința divină; b) care vindecă în mod miraculos; c) care face lucruri ieșite din comun. • pl. -ori, -oare. / face + -ător.
făcătór (rar) adj. m., s. m., pl. făcătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. făcătoáre
făcătór s. m., adj. m., pl. făcătóri; f. sg. și pl. făcătoáre, g.-d. sg. art. făcătoárei
FĂCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival rar (despre persoane) Care face, realizează ceva. ◊ ~ de bine binefăcător. ~ de rău răufăcător. /a face + suf. ~ător
făcător m. cel ce face: făcător de rele.

făcător dex

Intrare: făcător (adj.)
făcător adjectiv
Intrare: făcător (s.m.)
făcător substantiv masculin