făcăluire definitie

2 intrări

17 definiții pentru făcăluire

făcălui vt [At: DRĂGHICI, ap. TDRG / Pzi: ~esc / E: nct] (Reg) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, mai ales fasolea (pentru a le face piure).
făcăluire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: făcălui] (Reg) Amestecare prin frecare și zdrobire a unor legume fierte, mai ales a fasolei Si: făcălire (1), făcălit1 (1), făcăluit1.
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț.
FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a făcălui și rezultatul ei. – V. făcălui.
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A amesteca frecând și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea (pentru a le face piure). – Cf. făcăleț.
FĂCĂLUÍRE, făcăluiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a făcălui și rezultatul ei. – V. făcălui.
FĂCĂLUÍ, făcăluiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A amesteca, frecînd și zdrobind (cu o lingură de lemn) unele legume fierte, îndeosebi fasolea, pentru a le face pireu.
făcăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 să făcăluiáscă
făcăluíre (reg.) s. f., g.-d. art. făcăluírii; pl. făcăluíri
făcăluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făcăluiésc, imperf. 3 sg. făcăluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. făcăluiáscă
făcăluíre s. f., g.-d. art. făcăluírii; pl. făcăluíri
FĂCĂLUÍ vb. a bate, a freca, a slei. (A ~ fasolea.)
A FĂCĂLUÍ ~ésc tranz. 1) (legume) A zdrobi și a amesteca (cu făcălețul), prefăcând într-o pastă omogenă. 2) fig. pop. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a stropși; a stâlci; a tăbăci; a snopi; a toropi. /cf. făcăleț
A SE FĂCĂLUÍ mă ~iésc intranz. A face (concomitent) schimb de bătăi (cu cineva). /cf. făcăleț
făcăluì v. 1. a mesteca cu făcălețul; 2. a bate fasolea; 3. fam. a bate: mi-a sdrobit oasele..., parcă’s făcăluită AL.
făcăluĭésc și (Munt. vest) fî́cîĭ, a v. tr. (ung. fa-kalán, lingură de lemn, din care s’a făcut făcălan, făcălăŭ, care aŭ dispărut după ce s’a format verbu. V. făcăŭ). Bat (amestec) cu făcălețu. Fasole, mazăre făcăluită, mazăre bătută (prefăcută’n pastă).
FĂCĂLUI vb. a bate, a freca, a slei. (A ~ fasolea.)

făcăluire dex

Intrare: făcălui
făcălui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: făcăluire
făcăluire substantiv feminin