făcăleț definitie

14 definiții pentru făcăleț

făcăleț sn [At: PANN, P. V. I, 22/7 / Pl: ~e / E: făcăli + -eț] 1 Băț gros și neted, folosit la mestecarea mămăligii etc. Si: (reg) coleșer (1), făcălău (1), făcăleș, făcălete, melesteu, mestecău. 2 Sucitor. 3 (Pop; îe) A amesteca vorba ca ~ul mămăliga A se bâlbâi. 4 (Pop; îae) A spune prostii. 5 (Pop; îs) Gol ~ Complet gol Si: gol pușcă, gol nap. 6 (Pop; fig; îas) Extrem de sărac. 7 (Îrg) Bâtă groasă.
FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Băț gros și neted, întrebuințat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. fakalán.[1]
FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Băț gros și neted, întrebuințat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. fakalán.
FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Lemn în formă de băț, fără muchii, lung și subțire, care se întrebuințează mai ales la mestecatul mămăligii. Tăuneasa prinse a scociorî cu făcălețul... – Vezi, lele, să faci mămăliga cum trebuie. CAMILAR, TEM. 300. Înaintea vetrei, păzind ceaunul cu mămăligă, Irina începu să plîngă... Mama Zoița îi smuci făcălețul din mină. BUJOR, S. 74. Irina lăsă făcălețul în mîna mă-sei. DELAVRANCEA, S. 183.
făcăléț s. n., pl. făcăléțe
făcăléț s. n., pl. făcăléțe
FĂCĂLÉȚ s. 1. (pop.) melesteu, mestecău, (reg.) culeșer, mămăligar, mămăligător, mămăligău, mămăligoi, mestecar, mestecălău, mestelnic, (prin Ban.) brucelnic, brucer, (Maram.) tocănău, (Maram. și Transilv.) tocăner. (~ pentru mămăligă.) 2. v. sucitor.
FĂCĂLÉȚ ~e n. Unealtă de bucătărie sub formă de băț neted, folosită la mestecarea mămăligii, la zdrobirea legumelor fierte; melesteu. /cf. ung. fakalán
făcăleț m. băț sau lopățică de mestecat mămăliga. [Cf. ung. FAKALÁN, lingură de lemn].
făcăleț n., pl. e (ung. fa-kalán. V. făcăluĭesc). Sud. Melesteŭ, culeșer, băț de amestecat mămăliga.
FĂCĂLEȚ s. 1. (pop.) mestecău, (reg.) culeșer, mămăligar, mămăligător, mămăligău, mămăligoi, melesteu, mestecar, mestecălău, mestelnic, (prin Ban.) brucelnic, brucer, (Maram.) tocănău, (Maram. și Transilv.) tocăner. (~ pentru mămăligă.) 2. sucitor, vergea, (rar) sul, (pop.) mestecău, (reg.) melesteu, (Maram. și Transilv.) plăcintor. (~ pentru întinderea aluatului.)
a se priponi în făcăleț expr. (obs.d. femei) a avea contact sexual (cu un bărbat).
a trage pe făcăleț expr. (vulg.d. bărbați) a avea un contact sexual.
făcăleț, făcălețe s. n. penis.

făcăleț dex

Intrare: făcăleț
făcăleț substantiv neutru