fățuit definitie

33 definiții pentru fățuit

fățui vt [At: ODOBESCU, S. II, 513 / V: fețui / Pzi: ~esc, fățui / E: față + -ui] 1 A netezi suprafața unui obiect. 2 A lustrui suprafața unui obiect. 3 A polei. 4 (Pgn) A da un aspect frumos (suprafeței) unui lucra. 5 (Pfm; fig) A pălmui. 6 (Pfm; fig) A bate (peste față) pe cineva. 7 (Reg; fig) A lucra în grabă, superficial. 8 (Spc) A netezi tencuiala așternută pe un element de construcție. 9 (Tăb) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit.
fățuit1 sn [At: S. NĂDEJDE, ap. TDRG / Pl: ~uri / E: fățui] 1-7 Fățuială (1-7). 8-9 Fățuire (8-9).
fățuit2, ~ă a [At: DA ms / Pl: -iți, ~e / E: fățui] 1 (D. obiecte) Cu suprafața netezită. 2 Lustruit2. 3 Poleit2. 4 (Pgn) Căruia i s-a dat un aspect frumos. 5 (Reg) Lucrat în grabă, superficial. 6 (Pfm; fig) Pălmuit2. 7 (Pfm; fig) Bătut2 (la față). 8 (D. suprafața unor construcții) Cu tencuiala netezită. 9 (Tăb; d. piele) Curățat de ultimele impurități rămase după cenușărit.
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui.
FĂȚUÍT1 s. n. Fățuire. – V. fățui.
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala așternută pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui.
FĂȚUÍT1 s. n. Fățuire. – V. fățui.
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Cu suprafața netezită, lustruită, cu aspect frumos; (despre suprafața unei construcții) cu tencuiala netezită. – V. fățui.
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte) A netezi prin cioplire, frecare etc. Tîmplarul fățuiește scîndura cu rindeaua. ◊ Absol. Artiștii lui Neagoie Basarab scormoneau, ferecau, fățuiau și scliviseau subțire cu dăltița. ODOBESCU, S. II 513. ♦ A netezi tencuiala pe ziduri sau pe pereți. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3.. (În legătorie) A fălțui. 4. Fig. (Popular, cu privire la o persoană) A bate, a pălmui (peste față). Îl luară din nou la tîrbăceală. Umbla prin mîinile lor, de la unul la altul, ca o minge. Îl mai fățuiră, îl mai trudiră, de credeai că se pierde prin mîinele lor. ISPIRESCU, L. 108. – Variantă: fețuí (la TDRG) vb. IV.
FĂȚUÍT1 s. n. Faptul de a fățui; fățuire, fățuială.
FĂȚUÍT2, -Ă, fățuiți, -te, adj. (Despre obiecte) Netezit, șlefuit, geluit; (despre construcții de zid) cu tencuiala netezită. Lemn fățuit. Prispă fățuită. – Variantă: fețuít, -ă adj.
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuít s. n.
fățuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fățuiáscă
fățuít s. n.
FĂȚUÍ vb. 1. v. drișcui. 2. a netezi, a nivela, (pop.) a obli. (A ~ un perete.) 3. v. lustrui.
FĂȚUÍ vb. v. gelui, pălmui, rindela, rindelui.
FĂȚUÍT s. 1. v. drișcuire. 2. v. fățuire. 3. v. lustruire.
FĂȚUÍT s. v. geluire, rindelare, rindeluire, rindeluit.
FĂȚUÍT adj. 1. netezit, nivelat. (Zid ~.) 2. v. lustruit.
A FĂȚUÍ ~iésc tranz. 1) (suprafețe) A face să devină neted și frumos (prin diferite operații). ~ un perete. 2) (piei după tăbăcire) A curăța de impurități. 3) fam. (persoane) A bate cu palma peste față; a pălmui. /față + suf. ~ui
A SE FĂȚUÍ mă ~iésc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de palme peste față (cu cineva). /față + suf. ~ui
fățuì v. 1. a netezi, a lustrui; 2. fam. a bate: îl mai fățuiră, îl mai trudiră ISP. [Lit. a da o față frumoasă].
fălțuĭésc v. tr. (rus. falcevátĭ, pol. falcować, d. germ. falzen, id., d. falz, îndoitură de coală). Îndoi (coalele tipărite). – Și fățuĭesc (supt infl. luĭ față).
1) fățuĭésc, V. fălțuĭesc
2) fățuĭésc v. tr. (d. față). Netezesc, lustruĭesc, vorbind de scîndurĭ cînd le tragĭ la rîndea a doŭa oară. Fig. Iron. Bat (lovesc) pe cineva. – Și fe-.
FĂȚUI vb. 1. a drișcui. (A ~ tencuiala de pe zid.) 2. a netezi, a nivela, (pop.) a obli. (A ~ un perete.) 3. a lustrui. (A ~ un obiect neted.)
fățui vb. v. GELUI. PĂLMUI. RINDELA. RINDELUI.
FĂȚUIT s. 1. drișcuire, drișcuit, fățuire. (~ tencuielii unui zid.) 2. fățuială, fățuire, netezire, nivelare. (~ unui perete.) 3. fățuială, fățuire, lustruire, lustruit. (~ unui obiect.)
fățuit s. v. GELUIRE. RINDELARE. RINDELUIRE. RINDELUIT.
FĂȚUIT adj. 1. netezit, nivelat. (Zid ~.) 2. lustruit. (Obiect ~.)
fățuí, fățuiesc, vb. tranz. – A netezi suprafața lemnului prin cioplire. – Din față + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

fățuit dex

Intrare: fățui
fățui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: fățuit (adj.)
fățuit 1 adj. adjectiv
Intrare: fățuit (s.n.)
fățuit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular