fățui definitie

17 definiții pentru fățui

fățui vt [At: ODOBESCU, S. II, 513 / V: fețui / Pzi: ~esc, fățui / E: față + -ui] 1 A netezi suprafața unui obiect. 2 A lustrui suprafața unui obiect. 3 A polei. 4 (Pgn) A da un aspect frumos (suprafeței) unui lucra. 5 (Pfm; fig) A pălmui. 6 (Pfm; fig) A bate (peste față) pe cineva. 7 (Reg; fig) A lucra în grabă, superficial. 8 (Spc) A netezi tencuiala așternută pe un element de construcție. 9 (Tăb) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit.
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala aplicată pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui.
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafața unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeței) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala așternută pe un element de construcție. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3. Fig. (Pop.) A pălmui pe cineva. – Față + suf. -ui.
FĂȚUÍ, fățuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte) A netezi prin cioplire, frecare etc. Tîmplarul fățuiește scîndura cu rindeaua. ◊ Absol. Artiștii lui Neagoie Basarab scormoneau, ferecau, fățuiau și scliviseau subțire cu dăltița. ODOBESCU, S. II 513. ♦ A netezi tencuiala pe ziduri sau pe pereți. 2. (În industria tăbăcăriei) A curăța pielea de ultimele impurități rămase după cenușărit. 3.. (În legătorie) A fălțui. 4. Fig. (Popular, cu privire la o persoană) A bate, a pălmui (peste față). Îl luară din nou la tîrbăceală. Umbla prin mîinile lor, de la unul la altul, ca o minge. Îl mai fățuiră, îl mai trudiră, de credeai că se pierde prin mîinele lor. ISPIRESCU, L. 108. – Variantă: fețuí (la TDRG) vb. IV.
fățuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 să fățuiáscă
fățuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fățuiésc, imperf. 3 sg. fățuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fățuiáscă
FĂȚUÍ vb. 1. v. drișcui. 2. a netezi, a nivela, (pop.) a obli. (A ~ un perete.) 3. v. lustrui.
FĂȚUÍ vb. v. gelui, pălmui, rindela, rindelui.
A FĂȚUÍ ~iésc tranz. 1) (suprafețe) A face să devină neted și frumos (prin diferite operații). ~ un perete. 2) (piei după tăbăcire) A curăța de impurități. 3) fam. (persoane) A bate cu palma peste față; a pălmui. /față + suf. ~ui
A SE FĂȚUÍ mă ~iésc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de palme peste față (cu cineva). /față + suf. ~ui
fățuì v. 1. a netezi, a lustrui; 2. fam. a bate: îl mai fățuiră, îl mai trudiră ISP. [Lit. a da o față frumoasă].
fălțuĭésc v. tr. (rus. falcevátĭ, pol. falcować, d. germ. falzen, id., d. falz, îndoitură de coală). Îndoi (coalele tipărite). – Și fățuĭesc (supt infl. luĭ față).
1) fățuĭésc, V. fălțuĭesc
2) fățuĭésc v. tr. (d. față). Netezesc, lustruĭesc, vorbind de scîndurĭ cînd le tragĭ la rîndea a doŭa oară. Fig. Iron. Bat (lovesc) pe cineva. – Și fe-.
FĂȚUI vb. 1. a drișcui. (A ~ tencuiala de pe zid.) 2. a netezi, a nivela, (pop.) a obli. (A ~ un perete.) 3. a lustrui. (A ~ un obiect neted.)
fățui vb. v. GELUI. PĂLMUI. RINDELA. RINDELUI.
fățuí, fățuiesc, vb. tranz. – A netezi suprafața lemnului prin cioplire. – Din față + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

fățui dex

Intrare: fățui
fățui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a