fârnâit definitie

24 definiții pentru fârnâit

fârnâi vi [At: DDRF / V: fărnăi / Pzi: ~esc / E: fo] (Pfm) 1 A fonfăi. 2 A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat.
fârnâit2, ~ă a, smf [At: DDRF/ V: ~năit / Pl: ~iți, ~e / E: fârnâi] (Pfm) 1-2 Fonf (1-2). 3-4 (Om) care produce un zgomot caracteristic când respiră.
fârnâit1 sn [At: DDRF / V: fărnăit / Pl: ~uri / E: fârnâi] (Pfm) 1 Fonfâire. 2 Fârnâire (2).
FÂRNÂÍ, fấrnâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. ♦ A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – Formație onomatopeică.
FÂRNÂÍT2, -Ă, fârnâiți, -te, adj. (Reg.) (Adesea substantivat) Care vorbește pe nas; fonf, fonfăit, fornăit2. ♦ Care produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – V. fârnâi.
FÂRNÂÍT1, fârnâituri, s. n. (Reg.) Faptul de a fârnâi. – V. fârnâi.
FÂRNÂÍ, fấrnâi, vb. IV. Intranz. A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. ♦ A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – Formație onomatopeică.
FÂRNÂÍT2, -Ă, fârnâiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care vorbește pe nas; fonf, fonfăit, fornăit2. ♦ Care produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – V. fârnâi.
FÂRNÂÍT1, fârnâituri, s. n. Faptul de a fârnâi. – V. fârnâi.
FÎRNÎÍ, fî́rnîi, vb. IV. Intranz. A vorbi pe nas, a fonfăi.
FÎRNÎÍT, -Ă, fîrnîiți, -te, adj. (Popular) Care vorbește pe nas; fonf. (Substantivat) Era în sat și dascălul Iordache, fîrnîitul de la strana mare, dar ce ți-i bun? Știa și el glasurile pe dinafară de biserică, nu-i vorbă, dar clămpănea de bătrîn. CREANGĂ, A. 9.
fârnâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fấrnâie, imperf. 3 sg. fârnâiá; conj. prez. 3 să fấrnâie
fârnâít (reg.) s. n., pl. fârnâíturi
fârnâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. fârnâie, imperf. 3 sg. fârnâiá
fârnâít s. n., pl. fârnâíturi
FÂRNÂÍ vb. v. fonfăi.
FÂRNÂÍT adj., s. v. fonf.
A FÂRNÂÍ fârnâi intranz. 1) (despre oameni cu defecte în rostire) A rosti neclar unele sunete nazale; a vorbi pe nas; a fonfăi. 2) A face zgomot în timpul respirației din cauza nasului înfundat. [Sil. -nâ-i] /Onomat.
fî́rnîĭ, V. fornăĭ.
fîrnîít, V. fornăit.
fórnăĭ și fî́rnîĭ, a v. intr. (d. fórna-fórna, fîrna-fîrna, huĭetu vorbiriĭ pe nas). Vorbesc pe nas din cauza unuĭ defect. V. bîlbîĭ, gîgîĭ, mornăĭ.
fornăít și fîrnîít, -ă adj. Care fornăĭe cînd vorbește. Adv. Fornăind: a vorbi fornăit. – Și sf-: un glas sfîrnîit (VR. 1922, 9, 351).
FÎRNÎI vb. a fonfăi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ cînd vorbește.)
FÎRNÎIT adj., s. fonf, fonfăit, fornăit, (reg.) mohnăit. (Om ~.)

fârnâit dex

Intrare: fârnâi
fârnâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: fârnâit (fapt; -uri)
fârnâit fapt; -uri substantiv neutru
Intrare: fârnâit (adj.)
fârnâit adj. adjectiv