fârnâire definitie

2 intrări

16 definiții pentru fârnâire

fârnâi vi [At: DDRF / V: fărnăi / Pzi: ~esc / E: fo] (Pfm) 1 A fonfăi. 2 A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat.
fârnâire sf [At: DDRF / V: fărnăire, ~năi~ / Pl: ~ri / E: fărnâi] (Pfm) 1 Fonfâire. 2 Producere a unui zgomot caracteristic în timpul respirației, din cauza nasului înfundat Si: fârnâit1 (2).
FÂRNÂÍ, fấrnâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. ♦ A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – Formație onomatopeică.
FÂRNÂÍRE, fârnâiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a fârnâi și rezultatul ei; fârnâit1. – V. fârnâi.
FÂRNÂÍ, fấrnâi, vb. IV. Intranz. A vorbi pe nas; a fonfăi, a fornăi. ♦ A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. – Formație onomatopeică.
FÂRNÂÍRE, fârnâiri, s. f. Acțiunea de a fârnâi și rezultatul ei; fârnâit1. – V. fârnâi.
FÎRNÎÍ, fî́rnîi, vb. IV. Intranz. A vorbi pe nas, a fonfăi.
fârnâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 fấrnâie, imperf. 3 sg. fârnâiá; conj. prez. 3 să fấrnâie
fârnâíre (reg.) s. f., g.-d. art. fârnâírii; pl. fârnâíri
fârnâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. fârnâie, imperf. 3 sg. fârnâiá
fârnâíre s. f., g.-d. art. fârnâírii; pl. fârnâíri
FÂRNÂÍ vb. v. fonfăi.
A FÂRNÂÍ fârnâi intranz. 1) (despre oameni cu defecte în rostire) A rosti neclar unele sunete nazale; a vorbi pe nas; a fonfăi. 2) A face zgomot în timpul respirației din cauza nasului înfundat. [Sil. -nâ-i] /Onomat.
fî́rnîĭ, V. fornăĭ.
fórnăĭ și fî́rnîĭ, a v. intr. (d. fórna-fórna, fîrna-fîrna, huĭetu vorbiriĭ pe nas). Vorbesc pe nas din cauza unuĭ defect. V. bîlbîĭ, gîgîĭ, mornăĭ.
FÎRNÎI vb. a fonfăi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ cînd vorbește.)

fârnâire dex

Intrare: fârnâi
fârnâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: fârnâire
fârnâire substantiv feminin