fâneață definitie

10 definiții pentru fâneață

fâneață sf [At: (a. 1742) IORGA, S. D. VI, 40 / V: fâneț sn / Pl: ~ețe / E: fân + -eață] Teren pe care crește iarbă pentru fân Si: fânărie (1), fănaț (1).
FÂNEÁȚĂ, fânețe, s. f. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân; fânărie, fânaț. – Fân + suf. -eață.
FÂNEÁȚĂ, fânețe, s. f. Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare) iarba pentru fân; fânărie, fânaț. – Fân + suf. -eață.
FÎNEÁȚĂ, fînețe, s. f. Fînaț (1), fînărie (1). Fînețele porneau ca valurile unei mări, șuierînd cîteodatâ, adiind încet adeseori, pline totdeauna de zvonul lumii nevăzute, ascunsă în sînul lor. SADOVEANU, O. I 161. După cîteva ceasuri de rătăcire în fînețele cosite și de-a curmezișul miriștilor țepoase, trebuia să odihnim în amiaz, la moară. C. PETRESCU, S. 24. Pe fînețele-nflorite cu frumoase albăstrele, Curge ca o bucurie pîrîuașul cristalin. BELDICEANU, P. 57.
fâneáță s. f., g.-d. art. fânéței; pl. fânéțe
fâneáță s. f., g.-d. art. fânéței; pl. fânéțe
FÂNEÁȚĂ s. cositură, fânaț, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)
FÂNEÁȚĂ fânéțe f. Loc unde crește iarbă pentru fân. /fân + suf. ~eață
fînáț n., pl. urĭ, și (maĭ des) fîneáță f., pl. fînețe și (Btș.) fînețe (d. fîn). Ĭarbă bună de cosit, de făcut fîn. Suprafață acoperită de asemenea ĭarbă. Pl. fînețurĭ (Lung. Univ. 9 Dec. 19 9; 3, 2). V. pășune.
FÎNEAȚĂ s. cositură, fînaț, (Transilv. și Ban.) prat. (Loc de ~.)

fâneață dex

Intrare: fâneață
fâneață substantiv feminin