fâțâit definitie

2 intrări

25 definiții pentru fâțâit

fâțâi [At: PANN, P. V. III, 63/15 / V: ~țăi, ~țcăi / Pzi: fâțâi, (pop) ~esc / E: fâț + -ăi] 1 vti (D. animale, păsări) A mișca repede coada. 2 vr A se mișca (încoace și încolo) fără astâmpăr sau fără rost Si: a se foi1 (6). 3 vr (Fam; mai ales d. femei) A merge mișcând accentuat șoldurile. 4 vr (Pex) A se fandosi (2).
fâțâit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: fâțâi] Fâțâială.
fâțâit2, ~ă smf, a [At: JIPESCU, ap' TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: fâțâi] (Pfm) (Persoană) care se mișcă încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost.
FÂȚÂÍ, fấțâi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Pop. și fam.; despre animale, păsări) A mișca repede coada (într-o parte și în alta). 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost; a se foi2. – Fâț + suf. -âi.
FÂȚÂÍT s. n. Fâțâială. – V. fâțâi.
FÂȚÂÍ, fấțâi, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre animale, păsări) A mișca repede coada (într-o parte și în alta). 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astâmpăr sau fără rost; a se foi2. – Fâț + suf. -âi.
FÂȚÂÍT s. n. Fâțâială. – V. fâțâi.
FÎȚÎÍ, fî́țîi și fîțîiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Despre animale, cu determinarea «coada») A mișca repede; a bîțîi. Fîțîie coada ca vulpea în toate părțile. PANN, P. V. III 63. ◊ Intranz. Stînd ei acolo și plîngînd, iată că vine o coțofană... tot jucînd și fîțîind din coadă zicea... ISPIRESCU, L. 345. 2. Refl. A se mișca încoace și încolo, fără astîmpăr. Bolnavii n-aveau voie să iasă pe coridoare, să se fîțîie... să hoinărească dintr-un salon într-altul. PAS, Z. III 281. ♦ (Rar) A face nazuri, fasoane. Iepurele începu să se fîțîiască că pe nedrept a fost înfruntat. ISPIRESCU, L. 339.
fâțâí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 fấțâie, imperf. 3 sg. fâțâiá; conj. prez. 3 să fấțâie
fâțâít (pop., fam.) s. n.
fâțâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fâțâie, imperf. 3 sg. fâțâiá
fâțâít s. n.
FÂȚÂÍ vb. a bâțâi, a da. (~ din coadă.)
FÂȚÂÍ vb. v. agita, colcăi, foi, forfoti, frământa, furnica, mișui, mișuna, roi, viermui.
FÂȚÂÍT s. v. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire.
A FÂȚÂÍ1 fâțâi tranz. (mai ales coada) A mișca ritmic și repede; a bâțâi. /fâț + suf. ~âi
A FÂȚÂÍ2 fâțâi intranz. A face mișcări scurte și repezi. /fâț + suf. ~âi
A SE FÂȚÂÍ mă fâțâi intranz. 1) A umbla fără astâmpăr și fără rost (încolo și încoace); a se foi. 2) A nu avea astâmpăr; a se învârti mereu (într-o parte și în alta); a se suci. 3) A nu se putea hotărî dintr-o dată. /fâț + suf. ~âi
fî́țîĭ (mă), a v. refl. (imit. din fîța-fîța și rudă cu ung. ficcanni, a fi scrîntit, ca bîțîĭ față de ung. biccenni, a șchĭopăta). Fam. Mă tot duc și vin: nu vă maĭ fîțîițĭ pe ușa asta! – Și mă fîrțîĭ (ung. förcsögni, a stropi prin prejur).
fîțîít, -ă adj. Fam. Care se tot fîțîĭe de colo-colo și nu lucrează nimica.
FÎȚÎI vb. a bîțîi, a da. (~ din coadă.)
fîțîi vb. v. AGITA. COLCĂI. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘUI. MIȘUNA. ROI. VIERMUI.
fîțîit s. v. AGITAȚIE. ANIMAȚIE. COLCĂIALĂ. FOIALĂ. FOIRE. FORFOTĂ. FORFOTEALĂ. FRĂMÎNTARE. FURNICARE. MIȘCARE. MIȘUIALĂ. MIȘUNARE. ROIALĂ. VIERMUIALĂ. VIERMUIRE.
fâțâí, fâțâiesc, (fâțăi), vb. refl. – A se agita, a nu avea stare, astâmpăr. – Din fâț „cuvânt care imită o mișcare continuă” (formă onomatopeică) (DEX, MDA).
fâțâít, -ă, fâțâiți, -te, adj. – Agitat. – Din fâțâi (DEX, MDA).

fâțâit dex

Intrare: fâțâi
fâțâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: fâțâit
fâțâit substantiv neutru