fâțâială sf [At: PĂSCULESCU, L. P. 96 / P: ~țâ-ia~ V: ~țăi~ / Pl: ~eli / E: fâțâi + -eală] Mișcare (încoace și încolo) fără astâmpăr sau fără rost.

FÂȚÂIÁLĂ, fâțâieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) fâțâi; umblet fără rost, agitat, dintr-un loc intr-altul; fâțâit. [Pr.: -țâ-ia-] – Fâțâi + suf. -eală.

FÂȚÂIÁLĂ, fâțâieli, s. f. Faptul de a (se) fâțâi; umblet fără rost, agitat, dintr-un loc într-altul; fâțâit. [Pr.: -țâ-ia-] – Fâțâi + suf. -eală.

FÎȚÎIÁLĂ, fîțîieli, s. f. Faptul de a (se) fîțîi; umblet fără rost, agitat, dintr-un loc într-altul.

fâțâiálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. fâțâiélii; pl. fâțâiéli

fâțâiálă s. f., g.-d. art. fâțâiélii; pl. fâțâiéli

FÂȚÂIÁLĂ s. v. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire.

fîțîială s. v. AGITAȚIE. ANIMAȚIE. COLCĂIALĂ. FOIALĂ. FOIRE. FORFOTĂ. FORFOTEALĂ. FRĂMÎNTARE. FURNICARE. MIȘCARE. MIȘUIALĂ. MIȘUNARE. ROIALĂ. VIERMUIALĂ. VIERMUIRE.