fâșcâi definitie

5 definiții pentru fâșcâi

fâșcâi vi [At: MARIAN, ap. DA / V: ~căi / Pzi: fâșcâi, ~esc / E: nect] (Mol; Buc) A șuiera printre dinți sau cu ajutorul degetelor.
FÎȘCÎÍ, fî́șcîi, vb. IV. Intranz. (Mold. și Bucov.) A șuiera (printre dinți sau cu ajutorul degetelor); a fluiera. Își puse patru degete pe limbă, fîșcîi scurt, puternic. CAMILAR, TEM. 153. El afară c-o ieșit Și din gur-o fîșcîit, Tăti-acelea c-o vinit. ȘEZ. II 135. ◊ Tranz. M-am sfătuit cu feciorii care poartă oile, să umble așa ca să lese în tihna lor dropiile. Să nu se apropie prea mult de ele, să nu le fîșcîie și să nu le stîrnească. SADOVEANU, O. A. II 215.
FÂȘCÂÍ, fấșcâi, vb. IV. Intranzit. (reg.) A șuiera (printre dinți sau cu ajutorul degetelor); a fluiera. – Din fâș.
fâșcâí, fâșcâí, vb. IV (reg.) a fluiera printre dinți (sau cu degetele).
fî́șcîĭ, a v. intr. (cp. cu fojgăĭ și cu it. fischiare, a șuĭera). Mold. Șuĭer tare.

fâșcâi dex

Intrare: fâșcâi
fâșcâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a