fâșâitură sf [At: CARAGIALE, S. 138 / V: fășăi~, ~șii~, ~șiet~ / Pl: ~ri / E: fâșâi + -itură] 1-2 Fâșâit (1-2).

FÂȘÂITÚRĂ, fâșâituri, s. f. Fâșâit. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: fâșiitúră s. f.] – Fâșâi + suf. -tură.

FÂȘIITÚRĂ s. f. v. fâșâitură.

FÂȘÂITÚRĂ, fâșâituri, s. f. Fâșâit. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: fâșiitúră s. f.] – Fâșâi + suf. -tură.

FÂȘIITÚRĂ s. f. v. fâșâitură.

FÎȘIITÚRĂ s. f. v. fîșîitură.

FÎȘÎITÚRĂ, fîșîituri, s. f. Fîșîit. Prin iarbă... se auzeau fîșîituri ușoare. SANDU-ALDEA, U. P. 192. – Variante: fîșietúră (DUNĂREANU, CH. 238), fîșiitúră (CARAGIALE, S. 138, ISPIRESCU, U. 113) s. f.

fâșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. fâșâitúrii; pl. fâșâitúri

fâșâitúră s. f. (sil. -șâ-i-), g.-d. art. fâșâitúrii; pl. fâșâitúri

FÂȘÂITÚRĂ s. v. fâșâit.

FÎȘÎITURĂ s. fîșîială, fîșîire, fîșîit, foșnet, foșnire, foșnit, foșnitură. (~ ziarului.)