f definitie

3 intrări

39 definiții pentru f

f1 smi [At: DA / P: fe / E: lat f] 1A opta literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet corespunzător literei f, consoană labiodentală fricativă surdă.
f2 smi |At: DN3/ E: eg, fr, ger f] (Muz) 1 Notație pentru sunetul „fa” în țările anglo-saxone și în Germania. 2 Prescurtare pentru cuvântul „forte”.
f5 smi [At: DN3/ E: fr f] Simbol pentru grad Fahrenheit
f4 smi [At: DN3/ E: fr f] Simbol pentru elementul chimic „fluor”.
f3 smi [At: DN3/ E: fr f] Simbol pentru „farad”.
f6 smi [At: DN3/ E: fr f] (Mat) Simbol pentru „funcție”.
farad sm [At: LTR / Pl: ~azi / E: fr farad] Unitate de măsură a capacității electrice, egală cu capacitatea unui condensator electric care acumulează o sarcină de un coulomb la tensiunea de un volt.
F, f, s. m. 1. A opta literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală surdă). [Pr.: ef, fe, fî. – Pl. și: (1, n.) f-uri]
FARÁD, farazi, s. m. Unitate de măsură a capacității electrice (în sistemul de unități de măsură metru-kilogram-secundă-amper), egală cu capacitatea unui conductor care acumulează o sarcină de un coulomb sub o tensiune de un volt. – Din fr. farad.
FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor.
F s. m. invar. A opta literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală surdă (2)). [Pr.: fe]
FARÁD, farazi, s. m. Unitate de măsură a capacității electrice (în sistemul de unități de măsură metru-kilogram-secundă-amper), egală cu capacitatea unui condensator electric care acumulează o sarcină de un coulomb la tensiunea de un volt. – Din fr. farad.
FLUÓR s. n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbușitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor.
F s. m. invar. A șaptea literă a alfabetului și sunetul pe care-l reprezintă; este o consoană fricativă labiodentală, surdă. – Pronunțat: fe.
FARÁD, farazi, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a capacității electrice în sistemul de unități de măsură metru, kilogram, secundă, amper.
FLUÓR s. n. Metaloid gazos, de culoare galbenă-verzuie, foarte activ, care face parte din grupa halogenilor. Fluorul atacă sticla.
f s.m. invar. I 1 A opta literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător acestei litere (consoană fricativă labiodentală surdă). 3 Semn grafic pentru această literă (f, F). II 1 (chim.) Simbol pentru fluor. 2 (muz.) Simbol pentru nota fa în notație literală a țărilor germanice și anglosaxone. 3 (muz.) Prescurtare pentru forte. 4 (metrol.) Simbol pentru farad. 5 (mat.) Simbol pentru funcție. 6 (metrol.) Simbol pentru grad Fahrenheit. 7 (biochim.) Simbol al unei vitamine (și F1). 8 (inform.) Una dintre cele 12 taste funcționale ale tastaturii. • pronunț. și ef.
f1 (literă) [cit. ef / fe / fî] s. m. / s. n., pl. f / f-uri
f2 (sunet) [cit. fî] s. m., pl. f
farád s. m., pl. farázi; simb. F
fluór s. n.; simb. F
F, f s. m. invar. [cit. fe, în simb. și ef]
farád s. m., pl. farázi; simb. F
fluór s. n., simb. F
FARÁD s.m. Unitate de măsură pentru capacitatea electrică, egală cu capacitatea unui condensator care, încărcat cu o sarcină de un coulomb, dă o diferență de potențial de un volt. [< fr., it. farad, cf. M. Faraday – fizician englez].
FLUÓR s.n. Metaloid gazos, galben-verzui, foarte activ, care face parte din grupa halogenilor. [Pron. flu-or. / < fr. fluor].
FARÁD s. m. unitate de măsură pentru capacitatea electrică, capacitatea unui conductor al cărui potențial este de un volt, cu o sarcină de un coulomb. (< fr. farad)
FLUÓR s. n. metaloid gazos din grupa halogenilor, galben-verzui, cu miros înăbușitor, toxic, foarte activ. (< fr. fluor)
FARÁD ~zi m. fiz. Unitate de măsură a capacității electrice. /<fr. farad
FLUÓR n. Gaz galben-deschis, cu miros înțepător, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, întrebuințat, mai ales, la sintetizarea unor compuși și în industria atomică. [Sil. flu-or] /<fr. fluor
F m. a șasea literă a alfabetului.
fluor n. corp simplu chimic, izolat în 1866 în stare de gaz ușor colorat.
f m. A șasea literă a alfabetului. (Reprezentă un sunet slab care, cînd e sonor, se preface în v).
*fluór n. (lat. fluor, curgere, d. flúere, a curge). Chim. Un gaz incolor monovalent foarte subtil. Nu se găsește liber, ci numaĭ combinat cu calciu (fluorină), cu aluminiu și sodiu (criolină), cu fosfatu de calciŭ (apatită) și cu silicatu de aluminiŭ (topaz), precum și în oase și în smalțu dinților. Moissan l-a izolat la 1887. Pute și distruge toate felurile de vase. Greutatea atomică: 19. Min. Cristal divers colorat care imitează petrele prețioase, numit și spat de fluor.
f 1. Numele celui de al 6-lea sunet al gamei* în nomenclatura alfabetică provenită de la latini prin intermediul teoreticienilor din evul mediu. În teoriile muzicale anglo-germanice actuale, F este echivalentul lui fa*. Popoarele romanice au înlocuit în solmizație* literele prin silabe (F = fa). 2. Unii teoreticieni germ. de la începutul sec. 19 desemnează prin literele majuscule, respectiv minuscule, acordurile majore* și minore*, obicei extins apoi și la desemnarea tonalităților (2) (ex.: F = trison major pe fa sau tonalitatea fa major; f = trison minor pe fa sau tonalitatea fa minor). 3. În sistemul modurilor greg., F este finalis* pentru modurile 5 și 6 (lidian și hipolidian). 4. Cheie*: cheia de fa pe linia a 4-a a portativului* (rar pe linia a 3-a) este folosită încă din sec. 10. Forma actuală provine din deformarea literei F (sau f). F. Figurile tăiate în cutia de rezonanță* a viorii* și a altor instr. cu coarde sunt numite efuri din cauza asemănării cu litera f. 6. Abrevieri: forte* (f), fortissimo* (ff), rar fortississimo (fff). V.: dualism; cifraj.
°F (METR.), simbol pentru grad Fahrenheit.
f (MAT.), simbol pentru funcție.
F s. m. invar. 1. A opta literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă labiodentală surdă). 2. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul fa. 3. (MUZ.) prescurtare pentru cuvântul forte. 4. (METR.) Simbol pentru farad. 5. Simbol chimic pentru fluor.
FLUÓR (< fr. {i}; {s} lat. fluor „scurgere”) s. n. Element chimic (F; nr. at. 9, m. at. 19, p. t. -219°C, p. t. -188,1°C), primul din grupa halogenilor. Gaz de culoare galbenă-verzuie, deschisă, cu miros înăbușitor, foarte corosiv și toxic (fluoroză). În combinații funcționează monovalent; prezintă reactivitate chimică neobișnuit de mare (este elementul cel mai electronegativ), cu puține excepții (heliu, argon, neon), reacționează cu toate elementele, metale sau nemetale. Se găsește în natură sub formă de fluorină, apatit și criolit. Oligoelement. Se obține prin electroliza fluorurii acide de potasiu. A fost descoperit de H. Moissan, în 1886.

f dex

Intrare: f
f substantiv masculin invariabil substantiv neutru
  • pronunție: ef, fe, fî
Intrare: farad
farad substantiv masculin
f substantiv masculin invariabil substantiv neutru
  • pronunție: ef, fe, fî
Intrare: fluor
f substantiv masculin invariabil substantiv neutru
  • pronunție: ef, fe, fî
fluor (numai) singular substantiv neutru
  • silabisire: flu-or