ezita definitie

14 definiții pentru ezita

ezita vi [At: NEGULICI / S și: esi~ / Pzi: ezit, (rar) ~tez / E: fr hésiter, cf lat haesitare] 1 A fi într-o stare de nehotărâre. 2 A sta la îndoială în luarea unei hotărâri Si: a pregeta, a se codi. 3 A manifesta nesiguranță în îndeplinirea unei acțiuni Si: a șovăi.
EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.
EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.
EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. A sta la îndoială, a sta în cumpănă, a manifesta nehotărîre; a șovăi, a se codi, a pregeta. Șoferul ezită cînd auzi numele străzii. Mai întrebă. Zaharia Duhu pronunță încă o dată, mai răspicat. C. PETRESCU, A. 329. Tata nu m-ar crede la început. Ar ezita. Pe urmă ar despacheta darul meu. SAHIA, N. 23. Boiangiu ezită cîteva clipe pînă să mărturisească limpede că nu prea îndrăznește să întrebuințeze metoda lui obișnuită. REBREANU, R. II 116. ◊ Tranz. Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă. EMINESCU, N. 84.
ezitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ezítă
ezitá vb., ind. prez. 1 sg. ezít, 3 sg. și pl. ezítă
EZITÁ vb. 1. a se codi, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tântăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scârciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atârna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 2. a aștepta, a șovăi. (N-a mai ~ o clipă și...)
EZITÁ vb. I. intr., tr. A șovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat].
EZITÁ vb. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi. (< fr. hésiter, lat. haesitare)
ezitá (ezitát, ezitát), vb. – A șovăi, a oscila. Fr. hésiter. – Der. ezitant, adj., din fr. hésitant; ezitați(un)e, s. f., din fr. hésitation.
A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a șovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare
ezità v. a sta nedumerit, a șovăi.
*ezít, a v. intr. (fr. hésiter, d. lat. háesito, -áre, d. haerére, háesum, a fi oprit, lipit. V. ad-erez, ad- și co-eziune, in-erent). Preget, șovăĭesc, mă codesc, nu știŭ, nu pot orĭ nu prea vreaŭ să fac ceva: ezita să (orĭ dacă să) meargă orĭ nu.
EZITA vb. 1. a se codi, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tîntăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scîrciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atîrna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 2. a aștepta, a șovăi. (N-a mai ~ o clipă și...)

ezita dex

Intrare: ezita
ezita verb grupa I conjugarea I