extrapolare definitie

2 intrări

18 definiții pentru extrapolare

extrapola vt [At: DEX / Pzi: ~lez / E: fr extrapoler] 1-3 A face o extrapolare (1-3).
extrapolare sf [At: DEX / Pl: ~lări / E: extrapola] 1 (Mat) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute Si: extrapolație (1). 2 (Flz) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi, teorii etc. de la un domeniu la altul Si: extrapolație (2). 3 (Flz) Trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. Si: extrapolație (3).
EXTRAPOLÁ, extrapolez, vb. I. Tranz. A face o extrapolare. – Din fr. extrapoler.
EXTRAPOLÁRE, extrapolări, s. f. 1. (Mat.) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. 2. (Fil.) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi, teorii etc. de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. – V. extrapola.
EXTRAPOLÁ, extrapolez, vb. I. Tranz. A face o extrapolare. – Din fr. extrapoler.
EXTRAPOLÁRE, extrapolări, s. f. 1. (Mat.) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. 2. (Fil.) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi, teorii etc. de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. – V. extrapola.
extrapolá (a ~) vb., ind. prez. 3 extrapoleáză
extrapoláre s. f., g.-d. art. extrapolắrii; pl. extrapolắri
extrapolá vb., ind. prez. 1 sg. extrapoléz, 3 sg. și pl. extrapoleáză
extrapoláre s. f., g.-d. art. extrapolării; pl. extrapolări
EXTRAPOLÁRE s. (FILOZ., MAT.) extrapolație.
EXTRAPOLÁ vb. I. tr. A aplica procedeul extrapolării; a face o extrapolare. [< fr. extrapoler].
EXTRAPOLÁRE s.f. 1. Extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare. 2. (Mat.) Operația de determinare a unei serii de valori ale unei funcții pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. [< extrapola].
EXTRAPOLÁ vb. tr. a aplica procedeul extrapolării; a face o extrapolare. (< fr. extrapoler)
EXTRAPOLÁRE s. f. 1. extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare. 2. (mat.) determinare aproximativă a valorilor unei funcții continue în puncte situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. (< extrapola)
A EXTRAPOLÁ ~éz tranz. (teorii, lucruri cunoscute) A aplica prin analogie la un alt domeniu pentru a face anumite deducții. /<fr. extrapoler
EXTRAPOLÁRE ~ări f. 1) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi sau teorii de la un domeniu la altul. 2) mat. Determinare a valorii unei funcții pentru valori situate în afara universului de valori cunoscute. /v. a extrapola
EXTRAPOLARE s. (FILOZ., MAT.) extrapolație.

extrapolare dex

Intrare: extrapola
extrapola verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: extrapolare
extrapolare substantiv feminin