explicațiune definitie

24 definiții pentru explicațiune

esplicație sf vz explicație
esplicațiune sf vz explicație
esplicăciune sf vz explicație
esplicățiune sf vz explicație
explicație sf [At: IORGOVICI, O. 58/25 / V: (înv) ~iune, esp~, esplicațiune, (îvr) ~căciune, esplicățiune, sp~, splicațiune, splicăciune / Pl: ~ii, (îvr) ~cății / E: fr explication, lat explicatio, -onis] 1-4 Explicare (1-4). 5 (Îe) A avea o ~ (cu cineva) A discuta (cu cineva) pentru a lămuri un lucim sau a înlătura un conflict Si: a avea o explicare (5). 6-8 Explicare (6-8). 9 Cauză. 10 (Îla) De ~ Explicativ (1). 11 (Îlv) A da (o) ~ sau a da ~ii A se explica (4). 12 (Îe) A cere (cuiva) ~ii sau a cere (o) ~ (cuiva) A cere cuiva să-și lămurească purtarea, atitudinea, cuvintele etc. 13 (Pex) Origine. 14 Predare a unei lecții. 15 (Îvr) Traducere însoțită de comentarii, a unui autor străin.
explicațiune sf vz explicație
explicațiune sf vz explicație
explicăciune sf vz explicație
EXPLICÁȚIE, explicații, s. f. 1. Lămurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen etc. ◊ Expr. A cere cuiva explicații = a cere cuiva socoteală. A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva cu scopul de a se lămuri asupra unui lucru, pentru a înlătura un conflict etc. ♦ Predare a unei lecții, expunere a unei teme. 2. Cauză. – Din fr. explication, lat. explicatio.
EXPLICÁȚIE, explicații, s. f. 1. Lămurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen etc. ◊ Expr. A cere cuiva explicații = a cere cuiva socoteală. A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva cu scopul de a se lămuri asupra unui lucru, pentru a înlătura un conflict etc. ♦ Predare a unei lecții, expunere a unei teme. 2. Cauză. – Din fr. explication, lat. explicatio.
EXPLICÁȚIE, explicații, s. f. 1. Lămurire, deslușire, clarificare a unei probleme, a unui fenomen etc. A dat explicații suplimentare. ▭ Privirile-i urmăreau, atente, explicațiile date pe desen. MIHALE, O. 335. ◊ Expr. A cere explicații (cuiva) = a cere (cuiva) să-și lămurească purtarea, atitudinea, cuvintele; a-i cere socoteală. A avea o explicație cu cineva = a face pe cineva să se explice; a se răfui cu cineva. 2. Cauză. E ușor să găsești explicația acestei purtări. 3. Predare a unei lecții, expunere a unei teme. Mai cu samă explicațiile la istorie erau minunate. SADOVEANU, O. VII 321.
explicáție (-ți-e) s. f., art. explicáția (-ți-a), g.-d. art. explicáției; pl. explicáții, art. explicáțiile (-ți-i-)
explicáție s. f. (sil. -ți-e), art. explicáția (sil. -ți-a), g.-d. art. explicáției; pl. explicáții, art. explicáțiile (sil. -ți-i-)
EXPLICÁȚIE s. 1. v. lămurire. 2. v. demonstrare. 3. v. comentariu. 4. v. instrucțiuni. 5. v. justificare. 6. v. definiție.
ESPLICÁȚIE s.f. v. explicație.
ESPLICAȚIÚNE s.f. v. explicație.
EXPLICÁȚIE s.f. 1. Explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. ◊ A cere explicații (cuiva) = a cere (cuiva) socoteală; a avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferend. 2. Cauză. [Gen. -iei, var. esplicație, esplicațiune, explicațiune s.f. / < fr. explication, lat. explicatio].
EXPLICAȚIÚNE s.f. v. explicație.
EXPLICÁȚIE s. f. 1. explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. ♦ a cere ĩi (cuiva) = a cere socoteală; a avea o ~ cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferent. 2. cauză. 3. operație prin care se dezvăluie temeiul sau scopul unei acțiuni, unui fenomen sau eveniment. ◊ rezultatul acestei operații; propozițiile, expresiile prin care se realizează. (< fr. explication, lat. explicatio)
EXPLICÁȚIE ~i f. 1) v. A EXPLICA. 2) Lămurire a ceea ce este neînțeles; clarificare a unei chestiuni. ◊ A cere ~i (cuiva) a cere (cuiva) socoteală. 3) Cauză, motiv al unei acțiuni sau întâmplări. [G.-D. explicației; Sil. ex-pli-ca-ți-e] /<fr. explication, lat. explicatio, ~onis
explicați(un)e f. 1. acțiunea de a explica; 2. desvoltare destinată a face să înțeleagă; 3. justificare: sunt mulțumit cu aceste explicațiuni; 4. traducere orală a unui autor străin.
*explicațiúne f. (lat. explicátio, -ónis). Acțiunea de a explica. Dezvoltare p. a lămuri un înțeles obscur. Justificare, arătare de motive: a avea o explicațiune cu cineva. Traducere pe larg. – Și -áție.
EXPLICAȚIE s. 1. clarificare, deslușire, dezlegare, elucidare, explicare, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluție, soluționare, (înv.) pliroforie, răspicare, (fig.) cheie, descîlcire. (~ unei probleme încurcate.) 2. demonstrare, explicare. (~ unei teoreme.) 3. comentariu, glosă, notă. (~ la un text.) 4. indicație, instrucțiuni (pl.), îndrumare, lămurire. (~ pentru folosirea unui medicament.) 5. explicare, justificare, motivare. (Există vreo ~ a gestului său?)
EXPLICÁȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Expunere, descriere amănunțită sau interpretare în vederea înțelegerii unor chestiuni, unor probleme; lămurire, clarificare a ceva dificil. ♦ A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferend. 2. Cauză. 3. Dezvăluirea cauzei, temeiului, legității, scopului unei acțiuni, unui eveniment, fenomen. ♦ Determinarea cauzei unui fenomen, justificarea prin scop a unei decizii sau acțiuni justificarea faptelor prin legi. 4. (LOG.) Dezvoltarea a ceea ce este implicat în premise sau deducerea din premise date. 5. Rezultatul actului explicativ, expresiile, propozițiile prin care se realizează. E. reprezintă funcția esențială, finalitatea și rațiunea oricărei ipoteze sau teorii.

explicațiune dex

Intrare: explicațiune
explicațiune
Intrare: explicație
explicație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e
explicațiune
esplicație
esplicațiune
esplicăciune
esplicățiune
explicăciune