expletiv definitie

11 definiții pentru expletiv

expletiv, ~ă a [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr explétif, lat expletivus] (D. cuvinte) Care este de prisos din punctul de vedere al înțelegerii conținutului unui enunț.
EXPLETÍV, -Ă, expletivi, -e, adj. (Despre cuvinte) Care este de prisos din punctul de vedere al înțelegerii conținutului unui enunț. – Din fr. explétif, lat. expletivus.
EXPLETÍV, -Ă, expletivi, -e, adj. (Despre cuvinte) Care este de prisos din punctul de vedere al înțelegerii conținutului unui enunț. – Din fr. explétif, lat. expletivus.
EXPLETÍV, -Ă, expletivi, -e, adj. (Despre cuvinte). Care nu este necesar, în cadrul unei enunțări, pentru înțelegerea sensului, putînd lipsi din alcătuirea unei propoziții.
expletív adj. m., pl. expletívi; f. expletívă, pl. expletíve
expletív adj. m., pl. expletívi; f. sg. expletívă, pl. expletíve
EXPLETÍV, -Ă adj. Care nu este necesar pentru înțelegerea sensului, putând lipsi din propoziție. [< fr. explétif, cf. lat. expletivus < explere – a umple].
EXPLETÍV, -Ă adj. (despre un cuvânt, o expresie) lipsit de sens, care nu este necesar. (< fr. explétif, lat. expletivus)
expletiv a. se zice de vorbele întrebuințate fără a fi necesare sensului.
*expletív, -ă adj. (lat. expletivus, d. expletus, part. d. ex-plere, a umplea de tot. V. com-plet, um-plu). Gram. Se zice despre cuvintele care servesc ca umplutură, ca ĭami te văd! îld. să te văd! Adv. În mod expletiv.
EXPLETÍV, -Ă adj. (< fr. expletif, cf. lat. expletivus < explere – a umple): în sintagma cuvânt expletiv (v.).

expletiv dex

Intrare: expletiv
expletiv adjectiv