espia v vz expia

espiare sf vz expiere

expia vt [At: CALENDARIU (1794), 30/5 / V: (înv) esp~ / P: ~pi-a / Pzi: ~iez și 3 și 6 ~ază / E: fr expier, lat expiare] (Liv) 1 (Rar; c. i. o greșeală, o faptă incorectă) A ispăși. 2 A înceta din viață Si: a deceda, a muri, a sucomba.

expiare sf vz expiere

expiere sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~iar~, espiare / P: ~pi-e~ / Pl: ~ri / E: expia] Expiație.

EXPIÁ, expiez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. A ispăși o greșeală, o vină etc. 2. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a sucomba, a deceda, a muri. [Pr.: -pi-a] – Din fr. expier, lat. expiare.

EXPIÉRE, expieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a expia și rezultatul ei; expiație, ispășire. [Pr.: -pi-e-] – V. expia.

EXPIÁ, expiez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. A ispăși o greșeală, o vină etc. 2. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a sucomba, a deceda, a muri. [Pr.: -pi-a] – Din fr. expier, lat. expiare.

EXPIÉRE, expieri, s. f. (Livr.) Acțiunea de a expia și rezultatul ei; expiație, ispășire. [Pr.: -pi-e-] – V. expia.

EXPIÁ, expiez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire la o greșeală, la o vină etc.) A ispăși. Mă mișcă mai sincer fata Eliza, condamnată la închisoarea unde culpabilii n-au voie să vorbească, expiindu-și păcatul in groaznicul chin al tăcerii neîntrerupte. DEMETRESCU, O. 183. Ea expiază printr-un lung martir călcarea legii. BĂLCESCU, O. II 10. – Pronunțat: -pi-a.

EXPIÉRE, expieri, s. f. Faptul de a expia; expiațiune.

expiá (a ~) (livr.) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 expiáză, 1 pl. expiém (-pi-em); conj. prez. 3 să expiéze; ger. expiínd (-pi-ind)

expiére (livr.) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. expiérii; pl. expiéri

expiá vb. (sil. -pi-a), ind. prez. 1 sg. expiéz, 3 sg. și pl. expiáză, 1 pl. expiém (sil. -pi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. expiéze; ger. expiínd (sil. -pi-ind)

expiére s. f. (sil. -pi-e-), g.-d. art. expiérii; pl. expiéri

EXPIÁ vb. v. ispăși, îndura, plăti, răscumpăra.

EXPIÉRE s. v. ispășire.

EXPIÁ vb. I. tr. (Liv.) A ispăși (o greșeală, o vină etc.). [Pron. -pi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. expier, lat. expiare].

EXPIÉRE s.f. (Liv.) Faptul de a expia; expiație, ispășire. [Pron. -pi-e-. / < expia].

EXPIÁ vb. tr. a ispăși o greșeală, o vină etc. (< fr. expier, lat. expiare)

expià v. a ispăși, a repara o crimă sau o greșală, suferind sau impunându-și singur pedeapsa.

*expiațiúne f. (lat. expiátio, -ónis). Rar. Ispășire. – Și -áție și maĭ des -ĭére.

*expiéz v. tr. (lat. expiare, d. pius, pios). Ispășesc, repar o crimă, o greșală pintr’o pedeapsă, pintr’o suferință.

expia vb. v. ISPĂȘI. ÎNDURA. PLĂTI. RĂSCUMPĂRA.

expiere s. v. ISPĂȘIRE.