experiență definitie

23 definiții pentru experiență

esperență sf vz experiență
esperiență sf vz experiență
esperienție sf vz experiență
esperiință[1] sf vz experiență corectată
experiență sf [At: CANTEMIR, HR. 170 / V: (înv) ~ție, esp~, esperienție, esperiință, isperiință, isperință, speriență, speriință, (îrg) esperență[1] / P: ~ri-en~ / Pl: ~țe / E: fr experience, lat experientia] 1 Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor dintr-un anumit domeniu, dobândite prin observații și practică îndelungată. 2 Cunoaștere Cf deprindere, rutină. 3 (Șîs schimb de ~) Schimb reciproc (între persoane sau colective) de informații, cunoștințe, deprinderi dobândite într-un anumit domeniu de activitate. 4 (Îla) Cu ~ Experimentat. 5 (Flz) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoașterii și criteriul adevărului și care se creează mai ales în procesul producției materiale. 6 Probă care se face cu scopul de a verifica o teorie, o idee, un fapt etc. 7 Verificare practică a unor fenomene, situații, cunoștințe etc. 8 (Îvr) Cercetare. 9 (Îvr) Investigație. 10 Situație neobișnuită sau împrejurare neașteptată prin care trece cineva. 11 Pățanie. 12 Aventură. 13-14 Experiment (1-2). 15 (Îe) A face o ~ A provoca intenționat un fenomen pentru a demonstra sau a verifica o teorie, un fapt etc. 16 (Îae) A face o încercare. 17 (Îla) De ~ Experimental. corectată
experienție sf vz experiență
EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară. 2. Verificare a cunoștințelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Experiment. ◊ Expr. A face o experiență = a face o încercare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. expérience, lat. experientia.
EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social-istorice, al interacțiunii materiale dintre om și lumea exterioară. 2. Verificare a cunoștințelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Experiment. ◊ Expr. A face o experiență = a face o încercare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. expérience, lat. experientia.
ESPERIÉNȚĂ s. f. v. experiență.
ESPERIÍNȚĂ s. f. v. experiență.
EXPERIÉNȚĂ, experiențe, s. f. 1. Totalitatea cunoștințelor și deprinderilor într-un domeniu oarecare, însușite prin practică (îndelungată). Arta conducerii nu este înnăscută în oameni, ci se dobîndește prin experiență. LENIN, O. A. II 311. ♦ (Fil.) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoașterii și criteriul adevărului și care se creează mai ales în procesul producției materiale. ♦ Cunoaștere a vieții și a oamenilor, ca rezultat al unei participări active și al contactului îndelungat cu lumea. Starea asta de suflet o cunoșteam din toată experiența vieții. IBRĂILEANU, A. 32. 2. Verificare a cunoștințelor noastre pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare. ♦ Provocare intenționată a unor fenomene pentru a studia legile lor; experiment. – Variante: (învechit) esperiénță (BĂLCESCU, O. I 142), esperiínță (NEGRUZZI, S. II 259) s. f.
ESPERIÉNȚĂ s. f. v. experiență.
experiénță (-ri-en-) s. f., g.-d. art. experiénței; pl. experiénțe
experiénță s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. experiénței; pl. experiénțe
EXPERIÉNȚĂ s. 1. practică, rutină, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaște ceva din ~.) 2. v. experiment.
EXPERIÉNȚĂ s.f. 1. Totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice. 2. Provocare intenționată a unui fenomen pentru a-i studia fazele de dezvoltare; experiment. ♦ Încercare, probă făcută personal cu un lucru. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. expérience, lat. experientia].
EXPERIÉNȚĂ s. f. 1. totalitatea cunoștințelor despre realitatea înconjurătoare pe care oamenii le obțin în procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare în știință, constând în reproducerea sau modificarea intenționată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condițiile speciale create; experiment (1). ◊ încercare, făcută personal cu un lucru. (< fr. expérience, lat. experientia)
EXPERIÉNȚĂ ~e f. 1) Ansamblu de cunoștințe într-un domeniu de activitate achiziționate în procesul practicii îndelungate. Schimb de ~. 2) Rezultat al interacțiunii omului cu lumea obiectivă, reflectat în conștiință. 3) Procedeu de cercetare în știință constând în provocarea intenționată a unor fenomene, pentru a le studia în anumite condiții; experiment. [G.-D. experienței; Sil. ex-pe-ri-en-ță] /<fr. expérience, lat. experientia
experiență f. 1. încercare spre a cunoaște cum se petrece un lucru: experiență de chimie; 2. cunoștința lucrurilor câștigate prin observațiune și practică.
*experiénță f., pl. e (lat. experientia, d. experiri, a încerca). Deprindere căpătată pintr’o lungă practică unită cu observațiunea: om cu experiență. Probă, încercare: a face o experiență de fizică, de chimie. Am făcut experiență cu acest om, îl știŭ ce fel e, ce poate.
EXPERIENȚĂ s. 1. practică, rutină, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaște ceva din ~.) 2. experiment, încercare, probă, (pop.) cercare. (Mai multe ~ de laborator.)
EXPERIENȚĂ. Subst. Experiență, experiment, experimentare, verificare, probare, probă, încercare, cercetare, explorare, studiere, investigație. Analiză, examen, examinare, testare, test. Constatare. Experiență practică, rutină, practică, praxis (înv.). Deprindere, pricepere, destoinicie, dexteritate, dibăcie. Experiență științifică. Metodă experimentală. Mijloace experimentale, bază experimentală, tehnică experimentală. Experimentalism. Empirism. Pragmatism; praxiologie. Experimentator, căutător, explorator, analist, cercetător. Pragmatist. Empirist. Adj. Experimental; pragmatic, pragmatist; empiric; practic. Experimentat, verificat. Cu experiență, dibaci, priceput, iscusit, versat, rutinat, încercat, trecut prin ciur și prin dîrmon, uns cu toate unsorile (alifiile). Vb. A experimenta, a face experiențe, a cerceta, a verifica, a proba, a testa, a încerca, a supune la probe, a pune la încercare. A investiga, a analiza, a examina, a explora, a căuta, a studia, a sonda. A avea experiență, a fi cu experiență, a avea rutină, a fi uns cu toate unsorile (alifiile), a fi trecut prin ciur și prin dîrmon, a fi Stan pățitul, a ști seama la ceva. A cîștiga experiență, a se lovi cu capul de pragul de sus. A se deprinde, a se obișnui. Adv. (În mod) experimental, pe cale experimentală. Cu (multă) experiență; din experiență, din trăite, din pățite. V. căutare, cunoaștere, descoperire, examen, iscusință, încercare.
experiénță-pilót s. f. Experiență care poate servi drept exemplu pentru alte experiențe ◊ „Un om de afaceri foarte bogat și-a permis o experiență-pilot.Cont. 28 X 66 p. 10. ◊ „Lacul trebuie reoxigenat. Și pentru că «bolnavul» are proporții mici, «medicii» lacurilor intenționează să facă aici, la Nantua, o experiență-pilot. La una din marginile lacului se va construi un fel de sifon capabil să creeze un curent de aer artificial care să pună în mișcare apele stătătoare de la fund, să le oxigeneze.” I.B. 27 X 70 p. 4 (după fr. éxpérience-pilote; DMN 1965)

experiență dex

Intrare: experiență
experiență substantiv feminin
  • silabisire: -ri-en-
esperiință
esperență
esperiență
esperienție
experienție