Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru expedient

espedient sn vz expedient
expedient sn [At: GHICA, S. 263 / V: (├«nv) esp~ / P: ~di-ent / Pl: ~e / E: fr exp├ędient] 1 Procedeu ingenios prin care se dep─â╚Öe╚Öte o situa╚Ťie dificil─â sau se atinge un scop Si: (lt├«) expedien╚Ö (1). 2 (Pex; lpl) Mijloace improvizate ╚Öi ilicite de subzisten╚Ť─â Si: (lt├«) expedien╚Ö (2). 3 (Jur; ├«s) Hot─âr├óre de ~ Hot─âr├óre care consfin╚Ťe╚Öte ├«nvoiala p─âr╚Ťilor.
EXPEDI├ëNT, expediente, s. n. Mijloc ingenios cu ajutorul c─âruia se poate face fa╚Ť─â unei situa╚Ťii grele; p. ext. mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procur─â bani. [Pr.: -di-ent] ÔÇô Din fr. exp├ędient.
EXPEDI├ëNT, expediente, s. n. Mijloc ingenios cu ajutorul c─âruia se poate face fa╚Ť─â unei situa╚Ťii grele; p. ext. mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procur─â bani. [Pr.: -di-ent] ÔÇô Din fr. exp├ędient.
EXPEDI├ëNT, expediente, s. n. (Mai ales la pl.) Mijloc ingenios cu ajutorul c─âruia se poate face fa╚Ť─â unei situa╚Ťii grele. Poetul alearg─â la fel de fel de me╚Öte╚Öuguri, expediente, pentru a da strofei o form─â potrivit─â. GHEREA, ST. CR. I 246. ÔÖŽ Mijloc improvizat, adesea nepermis, prin care se ob╚Ťin bani. Un astfel de tip t├«n─âr, cochet, frumu╚Öel, ml─âdios, sclivisit, are felurite expediente de a tr─âi bine ╚Öi luxos. VLAHU╚Ü─é, O. A. 202. ÔÇô Pronun╚Ťat: -di-ent.
expedi├ęnt (-di-ent) s. n., pl. expedi├ęnte
expedi├ęnt s. n. (sil. -di-ent), pl. expedi├ęnte
EXPEDI├ëNT s.n. (De obicei la pl.) Modalitate, mijloc ingenios de a ├«nvinge o dificultate, de a o scoate la cap─ât; (p. ext.) mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procur─â bani. [Pron. -di-ent, pl. -te. / < fr. exp├ędient].
EXPEDI├ëNT s. n. mijloc ingenios de a ├«nvinge o dificultate; (p. ext.) mijloc improvizat, adesea ilicit, prin care se procur─â bani. (< fr. exp├ędient, lat. expediens)
EXPEDI├ëNT ~e n. 1) Procedeu (ingenios) de a ie╚Öi dintr-o ├«ncurc─âtur─â. 2) Mijloc, adesea ilicit, de a g─âsi bani. /<fr. exp├ędient, lat. expediens, ~ntis
expedient n. 1. mijloc dÔÇÖa o scoate la c─âp─ât├óiu: fertil ├«n expediente; 2. resurse trec─âtoare: a fi redus la expediente.
*expedi├ęnt n., pl. e (fr. exp├ędient, d. lat. ex-p├ędiens, -├ęntis, part. d. expedire, a libera, a fi folositor). Mijloc de a ├«nvinge o dificultate, de a o scoate la cap─ât: a c─âuta un expedient. Pl. Mijloc extrem cu care ├«n mod meschin fac fa╚Ť─â nevoilor: a fi redus la expediente. A tr─âi din expediente, a tr─âi gre┼ş f─âc├«nd ╚Öi fapte ilicite la nevoe.

Expedient dex online | sinonim

Expedient definitie

Intrare: expedient
expedient substantiv neutru
  • silabisire: -di-ent
espedient