expectativă definitie

14 definiții pentru expectativă

espectativ, ~ă a, av vz expectativ
expectativ, ~ă [At: GHICA, S. 176 / V: (înv) esp~ / Pl: ~i, ~e / E: fr expectatif] 1 a De așteptare. 2 a În așteptare. 3-4 a Care face posibilă sau necesară așteptarea Si: expectant (9-10). 5-6 av În mod expectativ (1-2).
expectati sf [At: GM (1854), 3262/70 / V: (înv) esp~ / Pl: ~ve / E: fr expectative] 1 Așteptare a unui lucru (întrevăzut ca posibil prin calcule sau promisiuni) sau a unui moment (favorabil pentru acțiune) Si: (înv) expectanță (1); (rar) expectație (1). 2 Neintervenție într-o situație care se poate soluționa de la sine Si: (înv) expectanță (2); (rar) expectație (2). 3 (Înv) Drept de candidatură la un post care urmează să devină vacant Si: (rar) expectație (3).
EXPECTATÍVĂ, expectative, s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații și așteptarea unui moment potrivit; expectație. – Din fr. expectative.
EXPECTATÍVĂ, expectative, s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații și așteptarea unui moment potrivit; expectație. – Din fr. expectative.
EXPECTATÍVĂ s. f. Așteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilități sau calcule; neintervenție în anumite chestiuni sau situații în așteptarea unui moment potrivit. În aparență, politica Franciei în Principate era o politică cu totul de expectativă. GHICA, S. 176. ◊ Expr. A fi (sau a sta) în expectativă = a fi (sau a sta) în așteptare, pentru a interveni la momentul oportun.
expectatívă s. f., g.-d. art. expectatívei; pl. expectatíve
expectatívă s. f., g.-d. art. expectatívei; pl. expectatíve
EXPECTATÍVĂ s.f. Așteptare, speranță întemeiată pe anumite drepturi, probabilități sau promisiuni; expectație. [Var. espectativă s.f. / < fr. expectative, cf. lat. expectare – a aștepta].
EXPECTATÍVĂ s. f. așteptare, speranță întemeiată pe anumite drepturi, promisiuni sau probabilități; expectație. (< fr. expectative)
EXPECTATÍVĂ ~e f. Așteptare a unui moment potrivit (bazată pe anumite calcule, promisiuni etc.) pentru a interveni într-o situație, într-o chestiune. [G.-D. expectativei] /<fr. expectative
expectativă f. așteptare întemeiată pe promisiuni sau probabilități: a rămânea în expectativă.
*expectatív, -ă adj. (mlat. exspectativus, fr. expectatif. V. aștept, deștept). Care dă drept la așteptare, care te face să aștepțĭ: situațiune expectativă.
*expectatívă f., pl. e (fem. d. expectativ; fr. -ive). Așteptare bazată pe promisiunĭ orĭ probabilitățĭ: a sta în expectativă.

expectativă dex

Intrare: expectativă
expectativă substantiv feminin
Intrare: expectativ
expectativ adjectiv
espectativ