espatria v vz expatria

expatria [At: NEGULICI / V: (înv) esp~ / Pzi: ~iez / E: fr expatrier] 1 vt (C. i. persoane) A obliga să-și părăsească patria de origine Si: a exila, a surghiuni Vz a expulza, a deporta. 2 vr A părăsi patria de origine pentru a se stabili (definitiv sau temporar) în altă țară Si: a emigra, a se exila Vz a se refugia. 3 vr (Pex; rar) A se depărta.

EXPATRIÁ, expatriez, vb. I. Refl. A emigra. [Pr.: -tri-a] – Din fr. expatrier.

EXPATRIÁ, expatriez, vb. I. Refl. A emigra. [Pr.: -tri-a] – Din fr. expatrier.

EXPATRIÁ, expatriez, vb. I. Refl. A-și părăsi țara (vremelnic sau pentru totdeauna) stabilindu-se într-o țară străină; a emigra. S-au mirat cei ce mă cunoșteau că nu m-am expatriat. M. I. CARAGIALE, C. 106. – Pronunțat: -tri-a.

!expatriá (a se ~) (-pa-tri-a) vb. refl., ind. prez. 3 se expatriáză, 1 pl. ne expatriém (-tri-em); conj. prez. 3 să se expatriéze; ger. expatriíndu-se (-tri-in-)

expatriá vb. (sil. -tri-a), ind. prez. 1 sg. expatriéz, 3 sg. și pl. expatriáză, 1 pl. expatriém (sil. -tri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. expatriéze; ger. expatriínd (sil. -tri-ind)

EXPATRIÁ vb. v. emigra.

A (se) expatria ≠ a (se) repatria

A expatria ≠ a repatria

EXPATRIÁ vb. I. refl. A emigra. [Pron. -tri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. expatrier, cf. lat. ex – afară, patria – patrie].

EXPATRIÁ vb. refl. a emigra. (< fr. séxpatrier)

A SE EXPATRIÁ mă ~éz intranz. A părăsi patria, stabilindu-se în altă țară; a emigra. [Sil. ex-pa-tri-a] /<fr. expatrier

expatrià v. a obliga pe cineva a-și părăsi patria.

*expatriéz v. tr. (fr. expatrier, d. lat. ex, afară din, și patria, patrie). Duc, scot afară din patrie, exilez. V. refl. Părăsesc patria.

EXPATRIA vb. a emigra, a pribegi, (înv.) a se înstrăina.